Știm cu toții că pâinea, cartofii, pastele, orezul fac parte din categoria alimentelor “cu greutate” pe care trebuie să le introducem cu măsură în alimentație noastră.
Alimentele care conțin amidon sunt pâinea, cartofii orezul, și iată o modalitate de a le pregăti astfel încât să nu îngrașe, cu mențiunea că trebuie consumate în cantități rezonabile. De ce amidodul îngrașă? Ei bine, el este un carbohidrat, adică o moleculă foarte lungă, compusă din molecule de glucoză. Este ca un tren cu mai multe vagoane. Când amidonul ajunge în intestin el nu se poate absorbi în sânge, pentru că nu poate trece de mucoasa intestinală. Așa că enzimele de la nivelul intestinului taie aceste molecule de amidon, le desfac în molecule de glucoză și astfel se absorb în sânge. Astfel, glicemia crește.
Când consumul de carbohidrați este într-o cantitate prea mare și se produce pe perioade mai mare de timp, nivelul zahărului în sânge crește. De aceea este necesar, fie să reducem consumul de carbohidrați, fie să facem în așa fel ca aceștia să ajungă în sânge într-o cantitate cât mai mică.
Pâinea albă are un indice glicemic de 85. Amidonul, ca atare, are un indice glicemic de 95. Orezul are un indice glicemic are în jur de 85-90. Toate aceste alimente au un INDICE GLICEMIC mare.
Cum facem să le scădem indicele glicemic la aceste alimente?
Prin răcire amidonul devine retrograd și este diferit absorbit de organism. Așadar înainte de consum, pâinea se recomandă a fi introdusă în congelator și înghețată. Și astfel, pâinea nu mai îngrașă. Atenție, NU aluatul trebuie băgat în congelator, ci aluatul preparat, adică încălzit, gătit și apoi ulterior congelat.
Nu se consumă pâinea proaspătă sau caldă. Ci ea trebuie să fie congelată și apoi pusă la toaster. Asta nu înseamnă că pâinea NU îngrașă deloc, ci că indicele glicemic va fi mai mic, până la 30.
Mănâncă porții rezonabile de pâine și fii conștient de cantitatea totală de carbohidrați consumată pe parcursul zilei. În loc să consumi mai multe felii de pâine la o masă, încearcă să te limitezi la una sau două felii după ce în prealabil a fost congelată. Atenție! Ceea ce pui pe pâine sau între felii poate adăuga multe calorii și grăsimi.
Sursa: Impactul înghețarii și prăjirii asupra răspunsului glicemic al pâinii albe