Statul cu orele la birou, lipsa exercițiilor fizice, consumul preparatelor nesănătoase sunt doar câțiva factori care duc la apariția tensiunii arteriale mari. Această afecțiune îi poate afecta chiar și pe cei tineri. Dacă ai tensiunea prea mare, iată câteva sfaturi care te ajută s-o ții sub control.
Aleargă cel puțin o oră pe săptămână
Practicarea alergatului o oră pe săptămână crește speranța de viață cu șase ani, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii din Copenhaga la care au participat aproximativ 20.000 de bărbați și femei cu vârste cuprinse între 20 și 93 de ani. Cercetatorii au ajuns la concluzia că alergatul oferă multe beneficii pentru sănătate. Printre acestea se numără îmbunătățirea consumul de oxigen și scăderea tensiunii arteriale. Orice tip de activitate fizică ajută la scăderea tensiunii arteriale prin întărirea inimii. În felul acesta, inima poate pompa mai mult sânge cu mai puțin efort, scăzând astfel forța asupra arterelor. Mersul pe jos este la fel de eficient ca și alergatul.
Mănâncă iaurt
Doar un pahar de iaurt pe zi reduce șansele cu o treime de a avea tensiunea arterială mare, potrivit unui studiu prezentat la Universitatea din Minnesota, în Statele Unite ale Americii. Oamenii de știință cred că prezența calciului natural în lapte face ca vasele de sânge să se subțieze și să-și păstreze tensiunea joasă.
Află cum îți poți echlibra valorile tensiunii pe clickpentrufemei.ro.