Pentru toba de porc traditionala cureti stomacul de porc de membrana interioara. Cel mai usor se curata cu sare grunjoasa. Il speli, il lasi o ora in apa cu otet si ceapa.
Ingrediente tobă de casă:
2 urechi de porc
o limba de porc
2 rinichi de porc
o inima de porc
4 catei de usturoi
o bucata de muschi de porc
250 g slanina cu carne
1 stomac de porc
1/2 kg pulpa de porc
foi de dafin
sare
piper boabe
piper macinat
ienibahar (optional)
Mod de preparare tobă de casă:
Se curata bine stomacul de porc de membrana interioara. Cea mai simpla metoda, si cea mai recomandata, este curatarea cu sare grunjoasa.
Dupa ce se freaca bine, se spala si se lasa o ora in apa cu otet si ceapa taiata felii, pentru neutralizarea mirosului. Scoatem apoi stomacul si il clatim bine. In cazul in care cumparati stomacul de porc pentru toba, il puteti gasi in macelarii gata curatat.
Se pun la fiert toate organele, muschiul, slanina si pulpa. Se adauga boabele de piper, sare dupa gust si foile de dafin. Se lasa la fiert o ora dupa ce au dat in fiert. Se scot si se lasa sa se raceasca.
Se curata limba de pielita alba. Se toaca totul cubulete mai mari, se pune intr-un vas si se adauga usturoiul pisat, sare si piper macinat, dupa gust si doua polonice cu zeama in care au fiert.
Se umple stomacul cu compozitie si se coase deschizatura. Pentru a fi sigur ca nu se sparge toba, se poate introduce intr-o bucata de dres, prinzand bine la capete.
Se pune zeama in care au fiert organele pe foc si, cand da in clocot, se pune toba. Se lasa la fiert 30 minute. Din cand in cand, se inteapa cu un ac de cusut mai mare.
Se scoate din zeama cu o paleta, se asaza intr-un lighean, se pune un fund de lemn rotund peste ea si o greutate. Toba de porc se lasa la rece pana a doua zi. Se poate lasa si mai mult, important este sa stea la rece.