Paradoxal este faptul ca nu doar marfa din import are acest defect, ci si cea vanduta de producatorii autohtoni, multi dintre acestia cumparand seminte din import, care asigura o productie superioara, de multe ori insa in dauna gustului si calitatilor nutritive.
In plus, agricultorii romani utilizeaza de multe ori „dupa ureche” ingrasamintele chimice, existand astfel pericolul ca legumele sa fie cancerigene. Potrivit statisticilor, numai 15% din totalul fructelor vandute la noi sunt autohtone, in timp ce restul sunt din import.
Asa s-a ajuns ca de pilda, rosia, poate cea mai populara leguma romaneasca, sa aiba in multe cazuri un gust lemnos si sa fie tare si verde pe dinauntru.
Potrivit expertilor din Statiunea de Cercetare Legumicola de la Buzau, multi din producatori folosesc celuloza, substanta care s-ar face vinovata de toate „calitatile” enumerate mai sus.
„Se umbla la structura genetica a soiului, pentru a obtine produse cu o rezistenta mai mare. Legumele astfel obtinute pot fi transportate dintr-o tara in alta fara a se altera. Folosita si in industria hartiei, celuloza da legumelor aceasta ‘fermitate’. Unii spun ca din cauza acestei substante rosia capata un gust ‘lemnos’. Nu intamplator”, explica Florica Gheorghe, sefa sectorului Cercetare.
O alta substanta care cosmetizeaza legumele este si L-metionina, care schimba pur si simplu culoarea rosiei. O face de un rosu aprins, astfel ca pare coapta, cu toate ca in interior ramane verde.
Alta metoda de cosmetizare e reprezentata de folosirea hormonilor. Tomatele au, in acest caz, niste dungi maronii la suprafata, iar in interior nu mai au seminte, ci niste puncte gelatinoase.
Nu trebuie uitata nici metoda, extrem de raspandita, a ionizarii alimentelor care, astfel tratate, pot sa stea mai mult timp in rafturile magazinelor. Tratamentul cu raze Gama sau X e practicat de 80 de ani in lumea intreaga, in acest fel fiind distruse microorganismele care se dezvolta in interiorul acestora.
Cum sa facem diferenta intre rosiile naturale si cele „artificiale”?
Rosia adevarata nu trebuie sa fie ca piatra sau sa aiba coaja tare.
Uitati-va la cotor, sa nu fie dur.
Culoarea sa fie de un rosu deschis, nu spre maroniu.
La taiere, produsul trebuie sa fie zemos.
Gustul natural e dulce-acrisor.
