Accidentul în care a fost implicat cunoscutul influencer Mircea Bravo a avut loc luni, 4 decembrie, în jurul orei 9:00. Acesta ar fi pierdut controlul volanului și a ajuns într-un stâlp de electricitate.
„Din primele investigații efectuate de către polițiștii rutieri din Beiuş, s-a constatat că, în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, al cărui conducător, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și ar fi lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
În urma accidentului rutier, o femeie, pasageră în autoturism, ar fi suferit leziuni, aparent ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.
„Astăzi am avut un accident de mașină. Am fost alături de alte trei persoane, Nimeni nu a pățit nimic, doar un șoc puternic. Mașina este avariată grav. Atât testul de alcoolemie cât și drug testul au ieșit negative. Mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a protejat și a avut rijă de noi”, a scris Mircea Bravo pe Facebook.