Din această funcție, Liviu Durbac a fost arestat în dosarul cu privire la jaful din Portul Constanța. El a fost acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la infracțiuni de dare și luare de mită. Dosarul s-a judecat timp de 8 ani, iar în 2019, Durbac și ceilalți 38 de inculpați au fost achitați. În același dosar a fost implicat și Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, un apropiat al lui Durbac, dar și al lui Florian Coldea.
Liviu Durbac ocupă în prezent tot funcția de inspector vamal, în ciuda faptului că a fost arestat, anchetat și achitat pentru fapte de corupție săvârșite într-o funcție de conducere a unei vămi din România. El a strâns o avere impresionantă, în ciuda veniturilor medii pe care le-a declarat.
Durbac spune că deține 3 apartamente în Capitală, o casă în Giurgiu, 3 terenuri și depozite bancare în valoare de câteva zeci de mii de euro.
Potrivit informațiilor obținute de Realitatea PLus, Liviu Durbac locuiește acum într-un penthouse de sute de mii de euro aflat în apropierea parcului Carol din București, casă care nu apare în declarația sa de avere.
Pur întâmplător, au avut loc percheziții în Dosarul Dragonul Roșu, cu privire la corupția săvârșită de inspectorii vamali din cadrul Autorității Vamale Române. 6 vameși, inclusiv șeful Vămii București, Paul Petrof, fost director al Vămii Agigea, care era acum șeful lui Liviu Durbac la Direcția Regională Vamală București au fost arestați deja în acest dosar, după ce au fost interceptati în timp ce primeau şpagă de la afacerişti chinezi și turci care aduceau produse contrafăcute în România.
Petrof, protejatul lui Sorin Blejnar, a mai fost implicat în mai multe dosar penale similare chiar împreună cu protectorul său. Toți au scăpat basma curată și aproape toți au reapărut la Autoritatea Vamală Română.