Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 27 octombrie 2021, la Cairo, Republica Arabă Egipt, declarații de presă comune cu Președintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi.
Declarația integrală a președintelui României
Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu astăzi în vizită de stat în Republica Arabă Egipt, unul dintre prietenii tradiționali ai României în regiunea Orientului Mijlociu și Africa și un partener economic și sectorial foarte important.
Anul acesta celebrăm aniversarea a 115 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Egipt, o relație îndelungată, caracterizată prin respect și încredere reciprocă.
Există, în continuare, un potențial foarte mare de dezvoltare a relațiilor noastre bilaterale pe toate planurile.
Această vizită reconfirmă dorința noastră de a consolida dialogul politic la nivel înalt, dar și de a reafirma angajamentul reciproc al statelor noastre în favoarea diversificării contactelor și proiectelor, prin orientarea acestui parteneriat tradițional spre viitor.
Sunt ferm convins că viitoarea rundă a Comitetului mixt de cooperare economică, științifică și tehnică va avea un rol important în extinderea cooperării noastre și în stimularea cât mai multor proiecte economice comune, permițând totodată și modernizarea cadrului juridic actual.
De asemenea, în cadrul discuțiilor am convenit că în perioada următoare trebuie să identificăm noi modalități de a valorifica importantul potențial de dezvoltare a cooperării în domenii cu rol crucial atât pentru România, cât și pentru Egipt: industria de apărare, energie, agricultură, transporturi, IT&C, securitate cibernetică, educație, cercetare și inovare.
Forumul de afaceri care are loc în marja acestei vizite va juca, fără îndoială, un rol important.
Trebuie să continuăm să lucrăm împreună pentru a încuraja oamenii de afaceri din Egipt și România să demareze proiecte comune atât în plan bilateral, cât și pe terțe piețe, plecând inclusiv de la faptul că și România, și Egiptul reprezintă porți de intrare spre cele mai importante piețe economice integrate: Uniunea Europeană, respectiv Zona continentală africană de liber schimb.
În cadrul discuțiilor de astăzi am avut, de asemenea, un schimb de opinii cuprinzător cu privire la evoluțiile înregistrate într-o serie de dosare regionale prioritare.
Nu este întâmplător faptul că atât pentru România, cât și pentru Europa, Egiptul ocupă un rol privilegiat. Prin poziționarea sa la joncțiunea dintre Africa, Orientul Mijlociu și Europa, Egiptul are un rol crucial pentru menținerea securității la nivel regional, dar și global.
România, ca și Egiptul, este interesată de stabilizarea situațiilor de criză din Orientul Mijlociu și a zonelor vecine, de gestionarea eficientă a fluxurilor migratorii, de promovarea păcii, stabilității, a creșterii economice sustenabile și a dezvoltării durabile. Susținem eforturile depuse de Egipt în cooperare cu partenerii internaționali în vederea identificării celor mai bune soluții la dosarele de criză din Africa și Orientul Mijlociu.
România și-a păstrat, de-a lungul timpului, o poziție echilibrată, în perfect acord cu dreptul internațional, în raport cu toate crizele care au afectat Orientul Mijlociu și care reprezintă și în prezent o preocupare majoră.
România susține în continuare necesitatea implementării de măsuri de creștere a încrederii în relațiile israeliano-palestiniene.
De asemenea, susținem, pe această bază, crearea condițiilor pentru reluarea negocierilor directe în vederea avansării soluției celor două state, singura opțiune viabilă de natură să răspundă aspirațiilor legitime ale părților și să asigure o pace durabilă în regiune.
Totodată, România consideră drept o prioritate soluționarea durabilă a crizei siriene care, de mai bine de 10 ani, a provocat drame uriașe poporului sirian și a generat un val mare de migrație care a afectat stabilitatea și prosperitatea statelor-gazdă.
În același timp, România sprijină procesele de stabilizare, consolidare instituțională și tranziție democratică din Libia și Irak, fiind, totodată, profund implicată în combaterea terorismului, atât în cadrul alianței anti-Daesh, cât și în Sahel, o regiune de care depinde securitatea nordului Africii și a Europei.
Sunt convins că, în continuare, prin abordarea noastră echilibrată și responsabilă față de provocările complexe din zonă, vom reuși, prin eforturi conjugate, să generăm contexte favorabile avansării unor soluții de pace durabile.
Îi mulțumesc Președintelui El-Sisi pentru discuțiile noastre foarte bune și sunt convins că relațiile româno-egiptene se vor consolida, cu beneficii reciproce pentru statele și pentru cetățenii noștri.