Europarlamentarul Cristian Bușoi, președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie, se află în Coreea de Sud, la conducerea unei delegații a Parlamentului European, pentru întâlniri la nivel înalt, precum și cu reprezentanți ai industriei și companiilor europene care au activitate în Coreea.
„Am discutat cu premierul Coreei de Sud despre oportunitatea de colaborare între România și Coreea în domeniul nuclear, al bateriilor și de captare a carbonului.
Conduc zilele acestea o Delegație a Parlamentului European în Coreea de Sud, în calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie. Agenda de lucru include o serie de întâlniri la nivel înalt, dar și cu reprezentanți ai industriei și companiilor europene care au activitate în Coreea.
În marja acestei vizite am discutat, astăzi, împreună cu colegii mei, cu premierul Coreei de Sud, Han Duck-soo despre un parteneriat între UE și Coreea în domeniul semiconductorilor și al energiilor curate și despre întărirea relațiilor bilaterale. Și UE și Coreea sunt decise să facă toate eforturile necesare pentru a accelera tranziția către un sistem energetic curat. Aceasta este soluția atât pentru atingerea țintelor climatice pe care le avem, cât și pentru atingerea independenței energetice, în cazul Europei.
În timpul discuțiilor, premierul Coreei de Sud a subliniat și dorința țării sale de a investi în sistemele nucleare de energie și de a colabora cu țările din Uniunea Europeană, care sunt interesate să dezvolte proiecte în acest domeniu.
România, cu oportunitățile sale foarte mari pe care le oferă în domeniul energiei, ar putea avea un beneficiu clar din parteneriate concrete cu industria sud-coreană pentru a atrage investiții în domeniul bateriilor și tehnologiilor de captare a carbonului”, a anunțat europarlamentarul Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European.