Crin Antonescu îl vede pe Nicolae Ciucă drept un candidat bun la președinție, datorită formației sale militare. Fostul lider PNL a făcut portretul oamenilor de pe scena politică și a afirmat că nu crede că România politică arată mai rău decât media europeană. Despre Marcel Ciolacu a afirmat că este spectaculos în privința comunicării, iar, în opinia sa, nu vor mai exista partide pe care Serviciul Român de Informații să le susțină sau împotriva cărora să lupte.
"Eu zic că bine ar fi să vină generalul! Impresia care mi-a lăsat-o domnul Ciucă, de exemplu, este că are ceva care chiar e mai rar, eu cred că seriozitatea, corectitudinea, capacitatea de a respecta un cuvânt dat, este la domnul Ciucă autentică, e ingenuă, e reală."
Și despre Marcel Ciolacu a avut cuvinte de laudă Crin Antonescu:
"Marcel Ciolacu spectaculos în privinţa comunicării, cel puţin. (n.r. Marcel Ciolacu) m-a surprins pentru că pare că în cea mai mare parte parcurge foarte bine acest rol. Nu cred că vor mai fi partide pe care SRI să le susțină și partide contra cărora să lupte și deci se revine, într-un fel, la unul democratic în care fiecare își arată puterea, resursele, aspitațiile. Hellvig este un personaj care si a parcus o cariera. Este un om care are tot bagajul sa faca politica in continuare, nu stiu daca vrea sau nu, dar e una din resursele PNL", a încheiat Antonescu.