Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu a declarat duminică că e foarte clar că vine un val pe direcţia George Simion sau chiar Diana Şoşoacă, numai că el nu crede că nişte forţe politice serioase şi nişte instituţii democratice serioase se pot simţi ameninţate de un scor electoral, oricât de mare.
Crin Antonescu a declarat la o televiziune de știri că un regim democratic şi vedem şi pe plan internaţiional este un sistem mereu periclitat care trebuie apărat, îngrijit. ”Există mereu pericole la adresa democraţiei, de la forme de extremism la unele forme de political corectness. Nu cred că George Simion, partidul său pot fi comparate pentru că nu sunt la putere, se exagerează puţin. Sigur, se simte, e foarte clar că vine un val pe direcţia George Simion sau chiar Diana Şoşoacă, numai că eu nu cred că nişte forţe politice serioase şi nişte instituţii democratice serioase se pot simţi ameninţate de un scor electoral oricât de mare, între noi fie vorba nici nu cred că va fi atât de mare”, a arătat Antonescu.
El a precizat că,George Simion nu îi place, pentru că nu vede cum un om de dreapta poate avea ca armă telefonul.
”Nu îmi place doza mare, enormă de populism cu care Simion şi partidul său injectează anumite teme de discurs care au elemente de corectitudine, pleacă de la unele realităţi dar sunt promovate, asortate cu o doză de populism pe care nu l-am acceptat niciodată. George Simion şi colegi ai domniei sale sunt destul de performeri, scorul pe care l-au obţinut arată o activitate, un efort de organizare care, ne place sau nu, ca rezultate trebuie apreciat. George Simion pare să fi făcut un efort în aceşti ani care nu trebuie să fie desconsiderat”, a mai spus fostul lider liberal.