Anchetatorii din Giurgiu au reușit după 7 zile să descopere identitatea tinerei ucise şi incendiate pe marginea Drumului Naţional 6. Procurorii au dat publicității fotografia femeii care a fost dată dispărută de mama sa pe 27 octombrie, la poliție. Pentru că sesizarea a fost făcută prin poștă, oamenii legii au primit informația abia pe 3 noiembrie după ce victima fusese deja ucisă.
”În cazul in care se identifica victima, 75% sau mai mult din dosar este rezolvat. Clar, agresorul este din anturajul victimei: prieteni, dusmani sau familie. E din cercul apropiat al victimei. În foarte scurt timp vom vedea ca autorul a fost identificat”, a declarat DAN ANTONESCU, criminolog, la Realitatea PLUS.
Anchetatorii au fost pusi din nou pe jar, chiar în timp ce la Giurgiu, dar și în alte zone ale țării, erau audiați șoferii care au trecut prin zonă în noaptea crimei.
Între timp, o persoana a anuntat la 112 ca a gasit mai multe tuburi de cartus in apropierea locului in care pe 30 noiembrie a fost gasit trupul fetei. Mai multe echipe de politisti, jandarmi și criminaliști au fost trimise la Giurgiu pentru a ridica aceste tuburi de cartuș. Potrivit unor surse, această pistă e falasă, deoarce tuburile de cartuș aparțin unui domeniu de vânătoare din apropiere.
Acum, la o saptamana de la tragedie, criminalul este inca in libertate pentru ca nimeni nu are nici cea mai vaga idee despre cine este cel care i-a luat viata acestei femei.
”Autorul a urmarit in special sa faca identificarea victimei cat mai dificiala, de aceea a incediat cadavrul si locul faptei are legatura cu autorul, altfel nu risca sa transporte cadavrul. El era obligat sa indeparteze victima de locul care il incrimna, de casa sa, ceva care i-ar fi pus in legatura cu agresorul”, a mai spus DAN ANTONESCU, criminolog.
Anchetatorii au descins la locuința din Pantelimon a fostului concubin al femeii, dar bărbatul nu mai este în țară de aproape cinci luni.
Momentan, procurorii nu spun dacă există sau nu un cerc de suspecți și nu se știe dacă tânăra ucisă a avut sau nu relații apropiate sau întâmplătoare cu agresorul.