Tot BBC a anunțat vineri seară, citându-l pe ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, că doi cetățeni britanici și copilul unei alte persoane au murit în explozia de pe aeroportul din Kabul.
Dominic Raab a spus că alți doi cetățeni britanici au fost răniți în atacul sinucigaș de joi.
„Sunt profund întristat să aflu că doi cetăţeni britanici, precum şi copilul unui alt cetăţean britanic au fost ucişi joi în atacul terorist, şi alţi doi au fost răniţi”, a indicat Raab.
Un ajutor consular le-a fost oferit familiilor victimelor.
„Nu vom întoarce spatele celor care se bazează pe noi atunci când au nevoie şi nu ne vom lăsa niciodată intimidaţi de terorişti”, a subliniat şeful diplomaţiei britanice.
Eforturile de evacuare ale forțelor occidentale au continuat pe tot parcursul zilei de vineri, imaginile din online prezentând persoane care încercau să urce în avioane pentru a părăsi Afganistanul.
Potrivit unui diplomat al NATO, toate forțele străine din Afganistan își propun să-și evacueze cetățenii și angajații ambasadelor.
Președintele american Joe Biden a promis, în discursul susținut după producerea atacului terorist, că SUA îi va urmări și „vâna” pe atacatori.
"Nu vă vom ierta, nu vom uita. Vă vom vâna şi vă vom face să plătiţi", a spus liderul de la Casa Albă în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la câteva ore după dublul atentat care a provocat moartea a 13 soldaţi americani, cel mai sângeros bilanţ al unui atac împotriva armatei SUA într-un deceniu.
Biden a spus că cei 12 soldaţi americani care au murit în atacurile de joi sunt "eroi" şi a precizat că SUA vor răspunde "cu forţă şi precizie". Aceşti soldaţi "sunt eroi care erau angajaţi într-o misiune periculoasă şi altruistă pentru a salva alte vieţi", a subliniat Biden, care a ţinut un moment de reculegere pentru soldaţii ucişi.
Biden a mai afirmat că evacuările din Afganistan vor continua în pofida atentatului de joi. "America nu se va lăsa intimidată. Nu ne vom lăsa descurajaţi de terorişti. Nu îi vom lăsa să oprească misiunea noastră. Vom continua evacuarea", a declarat preşedintele SUA.
"De asemenea, le-am ordonat comandanţilor mei să dezvolte planuri operaţionale pentru a lovi bunuri, facilităţi şi conducerea ISIS-K (de la numele provinciei Khorasan - n.r.). Vom răspunde cu forţă şi precizie în momentul şi locul pe care îl vom alege", a mai spus Biden.
Statul Islamic Khorasan (IS-K), un afiliat regional al grupului islamic extremist, a revendicat atacul.