Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, apreciază că dobânzile la credite vor scădea în continuare, întrucât BNR a dat multe semnale în ultima perioadă şi probabil va mai da pentru scăderea acestora, factor care va determina creşterea cererii pentru împrumuturi, potrivit Mediafax.
"Lumea are impresia că noi, bancherii, suntem foarte supăraţi când scad dobânzile. Nu suntem, pentru că atunci când scad dobânzile înseamnă că începe să crească cererea, principala pondere în veniturile noastre fiind dobânzile la credite. Trebuie să ne gândim că acest volum (de venituri - n.r.) poate fi menţinut la acest nivel sau crescut fie prin creşterea dobânzilor, ceea ce e un dezastru, fie prin creşterea volumului de creditare", a declarat joi Gheţea într-o conferinţă de presă, preşedinte şi al CEC Bank.
El a arătat că dobânzile se vor reduce pe toată gama de credite şi a precizat că începe "să se mişte" activitatea de vânzare-cumpărare a imobilelor, potrivit statisticilor, ceea ce indică şi o revenire a creditelor ipotecare.
"Un element important în toată această discuţie este acel iureş care se creează în mass-media când, pe parcursul unei etape, se anunţă că se mai prelungeşte sau nu programul «Prima Casă». Toată lumea era în foarte mare îngrijorare, asta înseamnă că lumea îşi doreşte, are intenţia să îşi facă o casă", a spus Gheţea. Mai multe...