"Toate cauzele pentru care s-a ajuns în această situaţie sunt irelevante pentru cetăţenii care îşi pierd zile de lucru pentru a obţine un act administrativ pe care statul ni-l datorează în condiţii decente. Toate problemele pe care le avem trebuie să îşi găsească rezolvarea printr-un act managerial organizatoric de o mai bună calitate şi asta am cerut celor doi prefecţi şi conducerii direcţiei de permise şi paşapoarte", a spus Dragoş Tudorache.
Conform acestuia, începând de luni Centrul din Pipera va lucra în două schimburi, de la 07:00 la 21:00. "Am dispus alocarea imediată a 60 de posturi suplimentare: 50 la Bucureşti şi 10 la Ilfov şi care vor fi ocupate imediat", a spus ministrul de Interne, adăugând că aceştia vor fi detaşaţi temporar din aparatul central şi că acest personal suplimentar va fi instruit în weekend.
"Din 28 noiembrie se va trece la un sistem de programare online. Există un astfel de sistem în câteva judeţe şi am discutat cu prefectul de la Suceava şi poate pune sistemul la dispoziţia prefecţilor din Bucureşti şi Ilfov. Acest soft va fi instalat în weekend, iar de săptămâna viitoare programare online va fi posibilă", a spus acesta, explicând că vor exista ghişee separate pentru programările online.
"Aceste efecte pe termen scurt ar trebui să aibă un efect imediat. Am cerut să se aplice un management dinamic care să îşi adapteze răspunsul la ceea ce se întâmplă în clădire şi în faţa ei. Voi monitoriza personal modul în care acest management dinamic va fi făcut. Cetăţenii care au programări să nu mai vină din cursul nopţii, pentru că nu va mai fi cazul. Va fi suficient personal şi timp în cursul zilei", a spus ministrul de Interne.
Acesta a mai spus că se vor aplica şi o serie de măsuri pe termen lung, în lunile următoare. "Vor fi disponibile cel puţin 12 ghişee suplimentare pentru permise, fapt care va permite revenirea la un program normal, întrucât vom avea o dublare a numărului de ghişee", a explicat Dragoş Tudorache.
În plus, ministrul de Interne a mai precizat că Serviciul Paşapoarte se va muta din Pipera, într-un mall, după modelul din alte oraşe ale ţării.
Dragoş Tudorache a mai spus că va face vizite inopinate în Pipera pentru a vedea care este situaţia acolo.
Peste 1.000 de bucureşteni stau zilnic câte cinci ore la coadă ca să-şi schimbe permisul de conducere
Situaţia a devenit insuportabilă în ultimele luni, de când au fost trimişi la acelaşi ghişeu şi cei care îşi depun dosarul pentru a da examen auto.
Dacă te trezeşti cu noaptea în cap şi ai răbdare câteva ore la coadă s-ar putea să îţi rezolvi problema. Dacă nu, ghişeul ţi se poate închide direct în faţă.
Nu puţine sunt situaţiile în care bucureştenii sunt nevoiţi să revină şi a două zi pentru a-şi încerca norocul la aceeaşi coadă. Timp şi bani pierduţi, spun oamenii.
Serviciul se confruntă cu un deficit de personal de 22%
Instituția Prefectului Municipiului București a precizat cu privire la cauzele situației actuale de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor București că:
- Serviciul se confruntă cu un deficit de personal de 22%, având un efectiv de 88 de cadre, dintre care 66 sunt prezente (restul fiind în concediu de odihnă sau concediu medical). Acestea sunt repartizate, marea majoritate, pentru activități specifice de lucru cu publicul la ghișeu sau examinare a candidaților la proba practică;
- Programul pentru înnoirea parcului auto 'Rabla' a debutat cu întârziere (în luna iunie, față de anii anteriori când a debutat în primăvară), ceea ce a condensat într-o perioadă mai scurtă de timp un număr mult mai mare de solicitări, pe toate palierele de evidență a vehiculelor;
- Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, activitatea societăților de leasing și a dealerilor de vehicule atât noi, cât și second-hand, a cunoscut o creștere, în medie, de 15%, în condițiile în care 80% dintre acești agenți economici sunt concentrați în București, iar 75% dintre vehiculele înmatriculate la cererea acestora sunt pentru utilizatori din afara municipiului București;
De asemenea, deși prin OUG 41/2016 s-au diversificat modalitățile de plată pentru obținerea documentelor eliberate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor București (online prin internet banking, virament bancar, mandat poștal, plata la Trezorerie, plata direct la ghișee), se constată că cetățenii preferă, în continuare, plata în numerar la ghișeu, ceea ce duce la creșterea timpilor de lucru.
Până la această dată, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor București si Instituția Prefectului Municipiului București au întreprins următoarele măsuri pentru reducerea timpului de așteptare la ghișeu:
- Demararea, în această lună, a concursurilor pentru ocuparea a 16 posturi vacante. Se estimează că ocuparea celor 16 posturi vacante și suplimentarea cu alte funcții va permite organizarea a două ture, zilnic, între 8.00 — 19.30, ceea ce ar presupune normalizarea situației; Menționăm că în perioada aprilie — noiembrie 2016, un număr mai redus de personal a implementat un număr mai mare de lucrări față de aceeași perioadă a anului trecut.
- Punerea în funcțiune a unui sistem de eliberare bonuri de ordine la înmatriculări (parterul clădirii), urmând ca acest sistem să fie extins, în luna decembrie, și la etaj, pentru activitatea pe linie de permise de conducere;
- Inițierea demersurilor pentru implementarea unui sistem de programare online pentru depunerea documentelor eliberate de acest Serviciu;
- A fost operaționalizat un portal de înmatriculare a vehiculelor noi, disponibil pentru societățile de leasing și dealeri auto, din luna septembrie.