Accidentul a avut loc în urmă cu două zile. Coliziunea a fost atât de puternică încât autocarul s-a răsturnat în afara carosabilului și mai multe persoane au fost grav rănite.
Medicii Andreea și Cosmin Ursăchescu, grav răniți
Medicii buzoeni Andreea și Cosmin Ursăchescu trec prin momente cumplite după ce au fost răniți în accidentul produs acum două zile în Dubai, unde se aflau într-o vacanță, împreună cu unul dintre copii, potrivit sansanews.ro.
Copilul ar fi singurul dintre ei care a scăpat nevătămat. Cosmin și Andreea Ursăchescu au fost răniți și au ajuns la un spital din Dubai.
Dr. Andreea Ursăchescu este în stare gravă, fiind deja supusă unor intervenții chirurgicale, în timp ce dr. Cosmin Ursăchescu s-ar afla în comă.
Andreea și Cosmin Ursăchescu sunt medici specialiști, gastroenterolog, respectiv, ORL-ist, ambii profesând exclusiv în mediul privat, în clinica familiei, una dintre cele mai mari din municipiul Buzău potrivit sursei citate.
În același autocar se afla și familia medicului vasluian Simona Dascălu. Doctorița se afla în concediu, împreună soțul și fetița. Se deplasau, împreună cu ceilalți pasageri, spre un obiectiv turistic.
Impactul dintre autocar și autocamion a surprins-o pe dr. Dascălu în momentul în care s-a ridicat de pe scaun pentru a-i da ceva fetiței.
Medicul vasluian a ajuns în stare gravă la spital, cu multiple traumatisme, iar medicii au fost nevoiți să-i înlăture splina. Starea medicului este gravă, dar stabilă.