După aproape două săptămâni de izolare la domiciliu, milioane de locuitori din Melbourne şi din statul Victoria, în care se află acest oraş, vor putea să îşi recâştige "libertatea", astăzi, la ora locală 24:00 (14:00 GMT), la finalul celui de-al cincilea lockdown decretat de la începutul pandemiei și până în prezent.
Drept urmare, școlile, restaurantele şi magazinele vor fi redeschise. Purtarea măştii de protecție în astfel de spații rămâne, însă, în continuare valabilă.
În plus, pentru cel puţin încă două săptămâni, locuitorii din Melbourne nu vor putea să invite alte persoane în locuințele lor. Totodată, rămâne în vigoare o limită de participare în ceea ce priveşte activităţile în aer liber.
Dacă vorbim despre cifre, căci în funcție de le se iau deciziile în ultima perioadă, atunci tgrebuie să știm că statul Victoria a înregistrat, ieri, 10 noi cazuri de COVID-19, în timp ce autorităţile din Sydney au anunţat 172 de astfel de cazuri .
Australia, care nu a fost afectată foarte profund de primele valuri ale pandemie de COVID-19, se luptă în prezent cu varianta mai contagioasă a viruslui SARS-CoV-2.
Cât privește campania națională de vaccinare anti-Covid, până în momentul de față, doar 13% dintre cele 25 de milioane de locuitori ale țări au fost vaccinaţi cu schema completă de imunizare.