Astăzi urmează să ajungă la audieri rudele unor pacienți, victime ale incendiului.
În cazul acestei drame, care a cutremurat o țară întreagă, a fost deschisă o anchetă pentru ucidere din culpă.
Pompierii au constatat că în salonul în care a izbucnit incendiul a explodat o butelie de oxigen.
”M-a trezit din somn explozia, am auzit explozia din somn. M-am dus repede la geam, fiindcă aveam impresia că e la noi în bloc. Și am văzut fumul prima dată, fumul, atât. Și pe urmă, după ce am văzut fumul, au venit rapid pompierii. Mi se pare că au fost foarte pe fază și un domn pompier chiar a stins tot focul, a venit la un moment dat o flacără foarte mare și a stins tot focul”, a spus unul dintre martori.
Flăcările au pornit într-un salon prin care tocmai trecuse o asistentă. La un moment dat, unul dintre pacienți a început să strige, după ce i s-ar fi aprins pijamaua. Atunci s-a declanșat iadul. Aceasta este imaginea de ansamblu a Complexului Matei Balș, cel mai vechi spital de boli infecțioase din țară. În Pavilionul 5 s-a produs incendiul. O clădire construită în 1953. Focul s-a propagat cu repeziciune și la salonul alăturat, dar, potrivit pompierilor, s-ar fi extins și dincolo de culoar la alte două saloane. Geamurile s-au spart, fără să fie clar deocamdată dacă în urma unei explozii sau din alte cauze, cert este că o coloană mare și groasă de fum a învăluit fațada pavilionului. Trei pacienți carbonizați au fost găsiți chiar în salonul unde a izbcnit incendiul, în vreme ce un al patrulea a fost descoperit mai târziu în baia salonului alăturat.