Statele Unite și liderii europeni încearcă să convingă Israelul să amâne invazia terestră pentru a elibera toți ostaticii.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene spune că încearcă să salveze persoanele răpite, în același timp susține că operațiunile de lichidare a liderilor teroriști continuă la foc automat. Un agent superior al Hamas a fost ucis în urma bombardamentelor, transmite armata israeliană.
De cealaltă parte, extremiștii seamănă teroare în rândul civililor. Mai multe tinere israeliene imploră după ajutor, dar sunt împușcate de teroriști.
MOHAMMED QANDEEL, medic: „Este catastrofal, este teribil și oribil. Cuvintele nu pot descrie… După ultimele zile tragem un semnal de alarmă pentru comunitate că spitalul nu mai are deloc energie”.
Pentru că nu mai au curent electric, medicii din Gaza ajung să facă operații cu lanterna telefonului.
Situația este dezastruoasă în spitalul Al Quds din Gaza. Aici vin cei mai mulți răniți, iar mii de oameni așteaptă să fie îngrijiți. Alți își caută refugiul pe holul spitalului cu speranța că nu vor fi atacați sau luați ostatici.
Forțele israeliene luptă pe două fronturi. În timp ce încearcă să imobilizeze gruparea Hamas în Gaza, atacă și teroriștii din Hezbollah din sudul Libanului. Alte proiectile lansate asupra nordului Israelului au fost interceptate.
Acesta este momentul când cele două americance au ajuns în grija celor de la Crucea Roșie. Judith și Nathalie Ra’anan au fost loate ostatici de gruparea Hamas din orașul Nahal Oz, acolo unde teroriștii au ucis peste 130 de civili.
În continuare au loc negocieri cruciale cu teroriștii prin intermediul a zeci de ambasade și oficiali care încearcă să elibereze cât mai mulți ostatici.
La două săptămâni de la începutul războiului se ține și primul summit pentru pace. La Cairo, în Egipt, se strâng președintele palestinian Mahmoud Abbas și secretarul general al ONU, precum și alți șefi de stat europeni și lideri ai țărilor arabe.