Comandantul Forţei Al-Radwan, o unitate de elită a Hezbollah, Ibrahim Aqil, a fost ucis într-un atac israelian la periferia de sud a Beirutului, declară vineri o sură apropiată mişcării islamiste libaneze AFP.
Acest atac, care intervine după un atac spectaculos care a vizat aparate de transmisie ale Hezbollah, s-a soldat cu trei morţi şi 17 răniţi, potrivit Ministerului libanez al Sănătăţii.
”Atacul israelian l-a vizat pe şeful Forţei Al-Radwan, Ibrahim Aqil, care a fost ucis”, declară această sursă apropiată Hezbollah.
Acest oficial era numărul doi militar al puternicei formaţiuni.
Comandantul militar al Hezbollah Fuad Shukr a fost ucis într-un atac similar, la periferia de sud a Beirutului, un bastion al Hezbollah, la 30 iulie.
Ibrahim Aqil - alias Tahsin - era căutat de către Statele Unite cu privire la rolul pe care l-a jucat în atentate vizând Ambasada Statelor Unite la Beirut în aprilie 1983, soldate cu 63 de morţi, şi vizând puşcaşi marini americani în octombrie 1983, soldate cu moartea a 241 de militari.
Americanilor le va fi astfel dificil să-şi critice aliatul israelian, în pofida faptului că l-au îndemnat la reţinere cu doar o zi în urmă.
Postul Hezbollah al-Manar a difuzat în direct imagini de la locul atacului, în care apare un imobil surpat şi ambulanţe care se precipită la locul atacului pentru a transporta răniţi pe tărgi.
Agenţia oficială libaneză de presă ANI precizează că ”un raid inamic a ţintit un partament într-un imobil rezidenţial, în zona al-Jamous, la periferia de sud” a Beirutului.