Scandalul a devenit viral după ce o activitstă a prezentat pe contul său de Twitter situația celor cinci fete, cărora li s-a interzis să urce în avion, deși beneficiau de un card special pentru angajații companiei aeriene.
Shannon Watts, activista care a făcut public acest caz, a menționat că un agent de securitate a „bruscat” fetele, una dintre ele cu vârsta de 10 ani, forțându-le să-și schimbe hainele, sau să-și pună rochii peste colanți. Watts a mai declarat că trei dintre fete au fost lăsate să urce în avion, după ce s-au conformat cerințelor agentului, dar două au fost împiedicate să se îmbarce.
„Ca mamă a patru fiice, am călătorit alături de ele în colanți de yoga și nimeni nu mi-a reproșat nimic. De când United Airlines se ocupă cu astfel de practici polițienești asupra vestimentației femeilor? Nu-mi pasă ce statut au cele cinci fete ca pasageri, această practică este sexistă și nu face decât se transforme fetițele în obiecte sexuale. Nu cunosc vreo situație în care băieții să fi fost penalizați din același motiv.”
Comentariile ei au fost susținute de utilizatori de ambe sexe.
Purtătorul de cuvânt al companiei United Airlines a declarat că fetele călătoreau cu un permis special, rezervat angajaților și altor persoane afiliate acestora, și impune un cod vestimentar.
Permisul de care au beneficiat cele două fete oferă transport aerian gratuit, sau reduceri considerabile, dar prevede ca „beneficiarii să nu poarte haine strâmte, care evidențiază forma corpului, din materiale precum lycra, sau spandex, fie că sunt topuri, pantaloni sau rochii, și nici fuste mini sau șlapi.” Călătorii care nu dețin acest permis sunt scutiți de astfel de obligații.
O însoțitoare de zbor, Heather Poole, care nu este angajată a United Airlines, a luat apărarea companiei în cauză, menționând că astfel de politici sunt comune în cadrul tuturor companiilor din de zbor. Ele vizează întreg personalul cât și terțe persoane care beneficiază de permisele gratuite și s-au modificat de-a lungul anilor:
„Nu este vorba strict despre femei. Toată lumea este obligată să respecte codul vestimentar. (...) Acum câțiva ani nu era permis să purtăm jeans.”