Procesul de verificare a şuruburilor parapetului de siguranţă de pe Podul Suspendat de la Brăila a fost finalizat sâmbătă, circa 0,4% din totalul celor 100.000 de şuruburi fiind slăbite, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
"Astăzi a fost finalizat procesul de verificare a tuturor şuruburilor parapetului de siguranţă de pe Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila (calea 1 şi calea 2). Din totalul de 100.000 de şuruburi, au fost slăbite un număr de 401, ceea ce înseamnă aproximativ 0,4% din totalul acestor elemente", conform informaţiilor de pe pagina de Facebook a CNAIR.
Verificările au fost făcute în condiţiile în care, săptămâna aceasta, în mediul online au apărut imagini video surprinse de localnici, în care se observă cum mai multe şuruburi din parapetul montat pe Podul Suspendat peste Dunăre sunt slăbite şi ies fără niciun efort.
Podul peste Dunăre de la Brăila - cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră - a fost inaugurat pe 6 iulie 2023.
Valoarea iniţială a proiectului a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. - IHI Infrastructure System Co. Ltd.