„Și noi considerăm că nu există temeiuri pentru a prelungi această stare de alertă. Trebuie să mai avem încredere și în imunizarea naturală. Imunizarea nu rezidă numai pe cale medicală, nu avem de a face cu o imunizare doar pentru un vaccin despre care, de fapt nu știm nimic, nici dacă este funcțional nici cât ține, nici dacă are efecte adverse și ce efecte are", a spus Claudiu Târziu, miercuri, la un post TV.
„Din punctul meu de vedere autoritățile se raportează la noi, poporul român, ca la niște numere, ca la niște ființe de care se poate dispensa la o adică. Consider că toate aceste restricții nu au niciun rost, că ele nu vor determina o schimbare reală a situației care fluctuează, în funcție de niște criterii pe care numai cei de la putere le cunosc”, a mai spus Târziu.