"Am onoarea să îi salut astăzi pe rezerviștii militari, cei care au slujit țara cu responsabilitate, profesionalism și spirit de sacrificiu.
Încrederea de care astăzi se bucură Armata în societatea românească și prestigiul României în rândul partenerilor internaționali sunt datorate celor care au cinstit și onorează drapelul în teatrele de operații, în misiuni internaționale și în cele desfășurate pe teritoriul național.
Cariera de militar implică dedicare, spirit civic și dorința puternică de a-ți ajuta semenii, fie că ești sau nu activ în serviciul public.
În această perioadă în care mediul de securitate are nevoie de noi măsuri de protecție, România dovedește că este un important furnizor de securitate în regiunea Mării Negre și în cadrul euroatlantic.
Creșterea capacității de apărare a cetățenilor și a țării implică promovarea spiritului civic, a respectului față de valorile și simbolurile naționale și educarea tinerei generații în acest sens.
Asociațiile militarilor rezerviști au legitimitatea morală, cunoștințele si experiența pentru a fi parte activă la acest efort.
Mulțumesc tuturor celor care și-au pus cariera în slujba României. Vă doresc sănătate și viață lungă!", afirmă șeful Executivului, potrivit comunicatului publicat de Guvernul României.