„Am văzut răspunsul Comisiei Europene pentru cererea de plată numărul 3 din PNRR. Ceea ce a anunțat Comisia astăzi nu este deloc similar cu ceea ce ne-a zis public domnul Ciolacu despre riscul de a pierde bani din PNRR.
Cel mai grav este că această veste ne lovește tocmai când aveam nevoie să știm cum să proiectăm bugetul pentru anul 2025.
Îi cer domnului Ciolacu să explice de urgență ce va face pentru ca România să nu piardă cele aproximativ 1,1 miliarde de euro din PNRR.
Prim-Ministrul are responsabilitatea de a prezenta un plan foarte clar despre cum îndeplinim jaloanele restante din PNRR.
Întrucât cunosc PSD-ul și pe domnul Ciolacu, mi-aș dori să nu amâne măsurile necesare pentru a nu pierde banii europeni, așa cum a fost înțelegerea atunci când aveam dialog”, a scris Ciucă pe Facebook.