"Ministrul Justiţiei cere revocarea Procurorului şef DNA, în urma unui discurs de profesor din alte vremuri, adevărat exemplu de anti-comunicare pentru un demnitar aflat în slujba cetăţenilor. După apelul <>, domnul ministru şi-a pregătit terenul printr-o <> ca să-şi ia avânt şi să convingă o ţară întreagă că unii pot sta la puşcărie pe nedrept din cauza procurorului şef DNA, Laura Codruta Kovesi. Spune dânsul că DNA şi lupta împotriva corupţiei nu înseamnă doar doamna Kovesi, dar când decapitezi o instituţie care se apropie periculos de politicieni în funcţie, asta se numeşte timorarea celor care văd că şeful se clatină pentru că nu vrea să cadă la pace cu cei ameninţaţi", a scris fostul premier Dacian Cioloş, pe Facebook, preluat de Mediafax.
Dacian Cioloş a afirmat că s-a ajuns într-o fază în care lupta împotriva corupţiei nu mai este "un proces de primenire", ci a devenit un pericol pentru cei care aparţin unui trecut în care "mergea şi aşa".
"Nu ştiu cum se va termina acest circ periculos, dar ştiu că nu vom trăi într-o lume mai bună decât dacă o vom face noi mai bună", a conchis fostul premier.
Tudorel Toader a cerut joi, în urma prezentării raportului privind managementul la DNA, declanşarea procedurii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, solicitarea fiind transmisă către CSM şi preşedintelui României.