Întrebat dacă a discutat asăzi cu lideii USR despre votul ce va avea loc în scurt timp, Ciolacu a spus că a vorbit doarcu George Simion, de la AUR, în timp ce venea la Parlament. “Tot grupul va vota la vedere, ca și PSD".
Cât privește acuzațiile aduse ieri de reprezentanții AUR legate de încercările taberei Cîțu de a-i "mituit" pe parlamentarii formațiunii politice, liderul PSD a răspuns că astfel de metode sunt folosite de liberali "din \"92 și au apucături (...) să încerci să racolezi parlamentari (...). În prezent, cel mai serios partid din România este PSD. Sunt apucăturile anilor \"92, poate în \"96 se mai încerca așa ceva. Negocierile într-un stat democrat, așa cum ne dorim să fim, se poartă la nivel polutic, între lideri.
Dacă moțiunea de cenzură va trece, pașii de urmat sunt simplii, spunr liderul PSD, subliniind că nu este "adeptul isteriilor politice". "România trece printr-un moment extrem de complicat. Este evidentă această situație. Faptul că din criză politică am intrat în una socială acută. Nu cred în isterii politice, ci în soluții. Primul pas e că guvernul Cîțu să plece acasă. Apoi urmează negocierile. Dacă nu se pot face alegeri anticipate anul acesta, suntem de acord să vină un guvern de tranziție format din specialiști pe domenii, susținut de Parlament. România nu mai are încredere în Statul român. E o disoluție a Statului român, un semnal de alarmă foarte serios. 70% dintre români spun asta... Și pe Iohannis ar trebui să îl pună pe gânduri acest lucru. Trebuie să nu ne gândim la oameni. Vom veni cu 10 propuneri de luat în seamă. Întoarcerea la popor este esențială".
Ciolacu a refuzat să avanseze vreun nume pentru un posibil premier. "Nu vorbim despre oameni", a spus social-democratul.
Referitor la organizarea de alegeri anticipate, el a declarat că acestea ar putea avea loc cel mai devreme în primăvara lui 2020 din rațiuni ce țin de pandemia de coronavirus, dar și de criza economică prin care trece România în momentul de față.
"Anticipatele după ce trece valul 4. Trebuie să fim un stat responsabil. Nu se pot ține alegeri în vârf de pandemie și de criză economică. Nu putem să ascumdem morții, așa cum au făcut domnii Cîțu si Iohannis", a conchis Marcel Ciolacu.