Președintele interimar al PSD spune că „atacurile nu au fost așa dure la ce potențial avem”.
„În primul rând cred că am fost la aceeași conferință transmisă și înregistrată direct. Atacurile nu au fost așa dure la ce potențial avem. Chiar a fost o conferință într-o limită a normalității. N-am auzit numele doameni Olguța Vasilescu pronunțat pe această scenă pronunțat de domnul Corlățean. Sunt ferm convins că a fost o figură de stil, cu adevărat am auzit de un armament greu de mitraliere, acolo și eu am fost foarte atent.
Este părerea domnului Corlățean și sunt ferm convins că dacă îl veți întreba are capacitatea să vă răspundă perfect la întrebări și să-și asume cele spuse. Nu a fost o luptă dură, eu chiar o consider o normalitate”, a declarat Marcel Ciolacu, duminică, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la filiala PSD Dâmbovița.
Reacția președintelui PSD vine după ce Titus Corlățean a lansat mai multe acuzații indirecte la adresa Rovanei Plumb, cea care a candidat la șefia filialei. A fost circ la conferința județeana a PSD de la Dâmbovița. Titus Corlățean a somat PSD să renunțe la oamenii care fac rău partidului și care au dus la scăderea acestuia în sondaje. Atacurile i-au vizat pe Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii, și pe Cătălin Rădulescu, deputatul poreclit Mitralieră, după ce a declarat că și el poate ataca personajele violente din mișcarea rezist.
Circ la PSD Dâmbovița. Corlățean, atac la Rovana Plumb
Noul șef al PSD Dâmboviţa este deputatul Corneliu Ştefan. Acesta s-a impus în faţa contracandidatului său, europarlamentarul Rovana Plumb, la alegerile de duminică de la Conferinţa extraordinară a organizaţiei.