Mai multe persoane au fost, de asemenea, rănite, iar atacatorul a fugit, dar este "încercuit", au informat autorităţile din această localitate din Carolina de Nord, într-o conferinţă de presă.
"În jurul orei 8:00 p.m. (00:00 GMT vineri), poliţia din Raleigh a raportat că a încercuit un suspect la o reşedinţă din zonă", a declarat primarul Mary-Ann Baldwin, deplângând "o zi tristă şi tragică".
Printre răniţi, al căror număr autorităţile nu l-au anunţat, se numără şi un câine poliţist, potrivit primarului.
Statele Unite plătesc un preţ foarte mare pentru răspândirea armelor de foc pe teritoriul său şi pentru uşurinţa cu care americanii au acces la ele.
Aproximativ 49.000 de persoane au murit din cauza rănilor prin împuşcare în 2021, faţă de 45.000 în 2020, care a fost deja un an record. Aceasta reprezintă peste 130 de decese pe zi, dintre care mai mult de jumătate sunt sinucideri.