Potrivit comunicatului, rapelul se va realiza cu același tip de vaccin cu care s-a făcut prima inoculare, iar beneficiarii vor contacta reprezentanții centrului ales, de preferat cu cel puțin 72 de ore înainte de data la care ar trebui să li se administreze rapelul.
Persoanele respective trebuie să se prezinte la vaccinarea cu a doua doză de vaccin anti-Covid având asupra lor actul de identitate care să ateste legalitatea șederii în România și să facă dovada efectuării primei doze de vaccin, prin prezentarea adeverinței de vaccinare.
După administrarea vaccinului, datele sunt introduse în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), iar pe adeverința de vaccinare se vor completa olograf informațiile privind imunizarea, inclusiv documentele doveditoare, mai arată sursa citată.
CNCAV reamintește că vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european. Recomandăm raportarea oricărei reacții adverse suspectate atât de către profesioniști cât și de către cetățeni.
"CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19", mai arată sursa citată.