Acestea arată cum inventatorii şi-au folosit, de-a lungul istoriei, abilităţile şi intelectul într-un mod înfricoşător, creând invenţii care au cauzat suferinţe inimaginabile. Aceste invenţii atroce scot în evidenţă ustensilele folosite în tortură, război şi medicină, scrie Descoperă.
Metodele de execuţie au fost adesea dezvoltate pentru a fi cât mai crude posibil, iar evenimentele înspăimântătoare erau de obicei efectuate în public, pentru a descuraja alte persoane să calce pe urmele celui acuzat.
Chiar dacă oamenii nu erau condamnaţi la moarte, existau o mulţime de unelte înspăimântătoare, care puteau fi folosite pentru tortură. De obicei, acestea erau folosite pentru a obţine o mărturie sau informaţii despre complici. Torturile au fost populare în epoca medievală, iar ţipetele victimelor au devenit ecouri în temniţele castelelor din Europa.
METODE DE EXECUŢIE:
Taurul de bronz
Una dintre metodele cele mai brutale de execuţie create vreodată a luat forma unei statui de taur tubulare. Inventat în Grecia antică de Perillus, un lucrător de bronz de la Atena, a fost făcut cadou tiranului Phalaris Agrigentum.
Pe lângă faptul că ustensila prăjea criminalii la propriu, dispozitivul era dublat de un instrument muzical, care transforma strigătele disperate ale victimei în ceea ce Perillus va descrie ca "gingăşie, cel mai jalnic şi cel mai melodios urlet”.
Pentru a verifica calităţile melodice ale instrumentului, Phalaris i-a ordonat lui Perillus să urce în interiorul lui şi să demonstreze capacităţile muzicale ale boului. De îndată ce a fost în interiorul lui, Phalaris a închis uşa şi a aprins un foc dedesubt, făcându-l astfel pe Perillus să urle. Phalaris nu l-a lăsat pe meşter să moară în propria creaţie, ci l-a aruncat de pe o stâncă.
Răstignirea
Concepută în urmă cu peste 2.500 de ani, ca pedeapsă pentru cele mai grave infracţiuni, metoda ucide victimele în cel mai oribil şi dureros mod.
Cu încheieturile şi picioarele bătute în cuie sau strâns legate de o cruce şi picioarele rupte de călăi pentru a accelera moartea, greutatea victimei era transferată pe braţe. Acest lucru trăgea treptat umerii şi coatele din orbite, lăsând pieptul să suporte greutatea. Cu toate că inhalarea putea fi încă posibilă, expirarea era dificilă şi victima se sufoca în cele din urmă din cauza lipsei de oxigen. Acest proces chinuitor putea dura 24 de ore.
Ghilotina
Deşi metodele de decapitare erau folosite pentru mai bine de un secol, în 1789 medicul francez Joseph Guillotin a propus un dispozitiv mult mai eficient şi uman pentru decapitare.
Când călăul trăgea de coarda care ţinea lama, ghilotina se urnea din locul ei, căzând pe gâtul victimei şi îl omora într-o fracţiune de secundă. Acest lucru a ajutat la eliminarea lipsei de precizie umană, evidentă în pedepsele cu axul sau sabia. Folosirea sabiei pentru decapitare impunea deseori multiple lovituri ale călăului până victimei îi zbura capul.
Scaunul electric
Electrocutarea a fost introdusă în anii 1880 ca o metodă mai rapidă şi mai puţin dureroasă de executare decât spânzurarea.
Când este adus la scaunul electric, o persoană are capul golşi complet ras pentru a reduce rezistenţa la energie electrică şi este legat de talie, braţe şi picioare. Un burete umezit este apoi pus pe capul lor şi un electrod în formă de calotă de metal este fixat pe partea de sus.
