Procurorii care anchetează cazul extrem de grav au scos la iveală noi detalii. Înainte să agreseze sexual copilele, individul de 42 de ani le-a ținut cu forța în autoturism și le-a bătut.
„Au fost lovite în zona fetei pentru a accepta actele pe care autorul le exercita asupra lor. Aceată tipologie de infractor nu gândește ce face peste câteva zile. A recunoscut faptele. A încercat să acrediteze ideea că faptele au fost cu acordul victimelor. Pur și simplu a fost o situație nefericită, cu oameni cu educație precară care au avut încredere”, a precizat Claudiu Sandu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Șocant este însă că mama fetelor îl cunoșteau pe bărbat de doar trei săptămâni. Acesta lucra la pavarea trotuarelor în localitate atunci când s-a împrietenit cu femeia. Ar fi mers de mai multe ori la ea în casă, i-ar fi cumpărat alimente și așa i-ar fi câștigat încrederea. Când i-a propus să le ia pe cele două minore la un grătar, femeia le-a lăsat. Cu toate acestea, dispariția minorelor a fost semnalată la 12 ore după ce ele fuseseră luate de acasă de individ. În fața anchetatorilor, mama lor a făcut de altfel, declarații revoltătoare. Susține că nu a anunțat mai devreme poliția de frică. Ea spune că bărbatul ar fi avut în mașină un topor și un cuțit și ar fi putut și ea să fie lovită.
La audieri, agresorul a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu cele două minore însă a încercat să-i convingă pe anchetatori că totul s-a întâmplat cu voia lor.
Noi informații apr și despre modul în care făptașul a fost prins. La scurt timp după ce cazul a fost făcut public, oamenii din comuna Valea Călugărească județul Prahova, l-au văzut pe stradă și l-au recunoscut. Au alertat poliția și între timp au încercat să-l prindă, dar bărbatul a urcat în mașina în care erau și fetele și a fugit. A fost prins, ulterior, de polițiști după ce a lovit autoturismul de un parapet și nu a mai putut înainta.
Copilele au fost preluate de autorități. Ele sunt consiliate psihologic pentru a trece mai ușor peste traumă. Mama lor a fost de acord ca fetele să fie luate de Protecția Copilului, iar autoritățile locale spun că cele două minore frecventau şcoala, iar familia lor nu s-a aflat în atenţia asistenţilor sociali.
În caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde 0800500333, destinat victimelor violenţei domestice.