Procesul de facturare va începe pe 22 ianuarie, așa cum anunțase în trecut Engie, iar procesul se va derula etapizat.
“Emiterea facturilor aferente lunii ianuarie va fi reluată după data de 22 ianuarie 2024 și se va desfășura etapizat, în decursul mai multor zile, până la facturarea tuturor clienților.
Facturile se vor emite cu data curentă pentru toți clienții, iar termenele de plată se vor decala în funcție de data de emitere a acestora.
Termenele de plată vor decurge din momentul în care facturile vor fi emise și se calculează astfel: dată emitere + număr zile conform termen de plată agreat în contract”, a informat într-un comunicat, citat de Puterea.
Furnizorul de gaze vine cu precizări și menționează că nu vor fi afectați cei care planificată perioada de autocitire/transmitere index în intervalul 12 – 22 ianuarie 2024.
“Pentru clienții a căror perioadă de autocitire/transmitere index este programată în perioada 12-22 ianuarie, se vor emite facturi distincte pentru fiecare perioadă de facturare:
- în baza datelor de consum primite de la operatorii sistemului de distribuție, dacă locul de consum se află în perioada de citire. Citirea indexului de către operatorii de distribuție se face o dată la 3 luni, într-o perioadă pre-stabilită.
- în baza Convenției de consum, anexă la contractul de furnizare, prin care s-a agreat cantitatea de gaze naturale estimată a fi consumată lunar”.