Ca orice lucru și bateria telefonului mobil are o durată de viață, iar ea poate fi prelungită sau scurtată în funcție de modul în care dispozitivul este folosit de utilizator. Așadar, pe măsură ce trece timpul energia din baterie scade mai repede. Dar care este soluția pentru ca aceasta să aibă o durată de viață mai mare?
Cum să prelungești viața bateriei la smartphone? Cu toții am observat că, după o anumită perioadă, bateria telefonului nu mai ține atât de mult ca la început. Drept urmare, ea trebuie încărcată mai des, cu toate că am respectat toate regulile din manualul dispozitivului. Viața bateriilor litiu-ion e, de obicei, de 500 de cicluri, aproximativ 1 an și jumătate. Ciclul bateriei e o încărcare completă, de la 0 la 100. Cu cât telefonul trece prin mai multe cicluri complete, cu atât trebuie să îl încarci mai des, a declarat Liz Hamilton, din cadrul Mobile Klinik, potrivit rd.com
Cu toate acestea, există o soluție pentru ca durata de viață a bateriei telefonului să fie prelungită cât mai mult și ține de felul cum este încărcată aceasta. Cei mai mulți utilizatori își conectează smartphone-ul la priză până ajunge la 100%, însă acest obicei nu este unul normal. Experții în tehnologie recomandă ca bateriile să fie încărcate până la maxim 85% din capacitate, astfel încât să nu se epuizeze ciclurile complete de încărcare.
Totodată, nu este indicat nici ca telefonul să se descarce complet. Pentru ca bateria să aibă o sănătate cât mai îndelungată este recomandat ca aceasta să fie încărcată când ajunge la 25% și scoasă din priză când ajunge la 85%. Dacă totuși dispozitivul este ținut la curent până la 100% ar fi bine ca luminozitatea ecranului să fie scăzută, iar anumite funcții să fie dezactivate, cum ar fi locația și notificările. Aceste sugestii vor ajuta la menținerea sănătății bateriei cât mai mult timp.
Cei mai mulți oameni distrug sănătatea bateriei, fiindcă lasă telefonul la încărcat peste 100%. Multe persoane au acest obicei și nu știu ce pagube produc la nivelul dispozitivului, a adăugat Liz Hamilton, potrivit sursei citate mai sus.