Animalele de companie ne îmbogățesc viețile cu afecțiune și loialitate, fiind alături de noi la orice pas, atât fizic, cât și moral. Totuși, ele pot reprezenta și gazde pentru diverse boli zoonotice – afecțiuni infecțioase ce se transmit de la animale la om. Deși probabilitatea contactării acestor boli este redusă, este important să fim informați cu privire la riscurile potențiale și să adoptăm măsuri preventive pentru a ne proteja sănătatea. În cele care urmează, veți descoperi cele mai frecvente zoonoze care pot fi prezente la micul tău blănos și cum să le previi.
Ce sunt ZOONOZELE? Ce tipuri sunt frecvente la câini și pisici?
Zoonozele sunt boli infecțioase transmise de la animale la oameni, cauzate de bacterii, viruși, paraziți sau fungi (ciuperci). Aceste boli se pot răspândi prin contact direct cu animalele infectate, prin intermediul vectorilor, consumul de alimente sau apă contaminate, sau prin inhalarea particulelor din mediul înconjurător.
Printre cele mai frecvente tipuri de zoonoze întâlnite la câini și pisici se numără: rabia, salmoneloză, dermatofitoză, toxoplasmoză, leptospiroză, campylobacterioza
Rabia
Rabia este o boală virală mortală pentru mamifere, transmisă prin mușcătura unui animal infectat. Virusul Lyssavirus, prezent în salivă animalului provoacă afecțiuni ale sistemului nervos central.
Simptome la animale prevăd schimbări de comportament, agresivitate, apatie, dificultăți de înghițire, hipersalivare, paralizie și chiar convulsii.
Prevenirea acestei boli se face prin vaccinarea anuală a animalelor de companie și este esențială. Totodată, dacă aveți de gând să faceți drumețîi în natură alături de patrupedul vostru, încercați să evitați contactul cu animalele sălbatice, îndeosebi cu liliecii sau vulpile. Dacă sesizați orice mușcătura de animal sălbatic, anunțați imediat atât medicul dumneavoastră, cât și veterinarul.
În cazul în care sunteți mușcât de un animal suspect de rabie nu va panicați. Curățați rana cu apă și săpun, apoi mergeți de urgență lacea mai apropiată instituție sanitară.
Riscul pentru oameni este dat de mușcătura unui animal infectat, fiind singură cale de transmitere. Vaccinarea antirabică este recomandată persoanelor cu risc ridicat de expunere, precum cadrele medicale veterinare, silvicultorii, inginerii zootehnici etc.
Salmoneloză
Salmoneloză este o infecție bacteriană cauzată de bacteriile din genul Salmonella, care poate afecta câinii și pisicile și se poate transmite la oameni. Animalele se pot infectă prin consumul de alimente contaminate, cum ar fi carne crudă sau ouă, sau prin contactul cu fecalele altor animale infectate.
Simptomele la câini și pisici variază de la asimptomatice la severe. Semnele clinice includ diaree, febra, vărsături, letargie, scăderea apetitului și deshidratare. În cazurile grave, infecția poate duce la septicemie, o stare care pune viață în pericol. Diagnosticul se face prin teste de laborator, precum culturi bacteriene din fecale, care confirmă prezența Salmonella.
Tratamentul constă în principal în terapia de susținere, incluzând rehidratarea și menținerea echilibrului electrolitic. Antibioticele pot fi necesare în cazurile severe, dar utilizarea lor trebuie să fie atent evaluată pentru a preveni rezistență bacteriană.
Prevenirea salmonelozei implică o igienă riguroasă:
- spălați-va pe mâini după ce va jucați cu animalele sau după ce strângeți deșeurile lor;
- evitați hrănirea animalelor cu carne sau ouă crude;
- curățați regulat bolurile de hrană și apă;
- evitați contactul cu fecalele altor animale.
Dermatofitoză
Dermatofitoză este o infecție fungica a pielii, părului și ghearelor, cunoscută și sub numele de "ciupercă pielii". Se transmite prin contact direct cu un animal infectat sau prin contact indirect cu obiecte contaminate.
Simptomele la animale sunt date de mâncărime intensă, descuamare, roșeață, căderea părului, leziuni circulare pe piele.
Prevenția include menținerea igienei animalelor de companie, dar și a locurilor în care acestea își desfășoară activitatea.
Tratamentul este susținut de medicamente antifungice sub formă de crema, șampoane, tablete sau injecțîi, însă acesta variază atât că și compoziție, cât și că intensitate sau mod de administrare în funcție de patogenitatea ciupercii invadatoare.
Boală se manifestă la oameni sub formă unei zoonoze cu caracter dermatologic, prin leziuni circulare, mâncărime și roșeață pe piele
Toxoplasmoză
Toxoplasmoză este o afecțiune cauzată de parazitul Toxoplasmă gondii, care poate afecta câinii și pisicile, precum și oamenii. Parazitul poate fi transmis prin consumul de carne crudă sau insuficient gătită, ingestia de apă sau alimente contaminate, sau prin contactul cu fecalele animalelor infectate.
Simptomele toxoplasmozei la câini și pisici pot varia sau pot fi absente, însă cert e că acestea includ letargie, pierderea poftei de mâncare, vărsături, diaree și inflamațîi oculare. La oameni, toxoplasmoză poate provoca simptome similare sau poate rămâne asimptomatică, dar este periculoasă pentru femeile însărcinate.
Diagnosticul toxoplasmozei se face prin teste de sânge, care detectează prezența anticorpilor împotriva parazitului. Tratamentul la animalele de companie constă în administrarea de medicamente antiparazitare, iar la oameni poate fi necesar un tratament specific, în funcție de severitatea simptomelor și de starea de sănătate a individului.
Prevenția toxoplasmozei implică măsuri de igienă:
- spălarea mâinilor după atingerea animalelor;
- evitarea hrănirii animalelor cu carne crudă;
- curățarea regulată a litierei sau schimbarea cât mai des a pad-ului cățeilor.
Leptospiroză
Leptospiroză este o boală bacteriană gravă care afectează rinichii și ficatul, transmisă prin contact cu urină sau fecalele animalelor infectate.
„Este una din bolile tot mai frecvent diagnosticate în clinică veterinară, reprezentând un risc major chiar și pentru veterinari.”, spune doctorul Alina Rusu
Simptomele sunt reprezentate de: febra, letargie, vărsături, diaree, icter și dureri musculare.
Prevenția rezultă prin vaccinarea anuală a animalelor de companie, evitarea contactului cu apă sau solul contaminat cu urină infectată și controlul rozătoarelor. Astfel, este necesar să aveți grijă până și la hamsterii sau porcii de guineea pe care îi dețineți pe lângă câini sau pisici.
Tratamentul este unul pe baza de antibiotice dependențe de severitatea bolii.
Campylobacterioza
Campylobacterioza este o infecție bacteriană cauzată de bacteriile din genul Campylobacter, care poate afecta atât animalele, cât și oamenii. Animalele se pot infectă prin consumul de alimente sau apă contaminate, contactul direct cu fecalele infectate sau prin ingestia de carne crudă sau insuficient gătită.
La câini și pisici, simptomele campylobacteriozei pot varia de la forme asimptomatice la manifestări clinice severe. Semnele clinice includ aceleași stări, indiferent de specie: diaree, febra, vărsături, letargie și dureri abdominale.
Diagnosticul campylobacteriozei se face prin teste din fecale, care confirmă prezența bacteriilor Campylobacter.
Tratamentul pentru animalele infectate includ:
- terapia de susținere cu electroliți;
- terapia de susținere prin rehidratare;
- antibiotice dependent de tulpină bacteriei.
Prevenirea campylobacteriozei implică asemenea caracteristici că și pentru celelalte zoonoze.
Zoonozele sunt unele dintre cele mai riscante boli, întrucât acestea afectează atât mediul uman, cât și cel animal. Ele trebuie tratate cu seriozitate și ținute sub control pentru că atât noi, cât și prietenii noștri cu labute, să ne putem bucură de ceea ce natură ne oferă zi de zi.
Menținerea unei igiene stricte, evitarea hrănirii animalelor cu alimente crude sau insuficient gătite, și consultarea periodică a medicului veterinar sunt pași esențiali în protejarea sănătățîi tuturor membrilor familiei. Trebuie să fim vigilenți la semnele de boală și să acționăm prompt pentru a preveni răspândirea infecțiilor. Prin educație și măsuri preventive adecvate, putem asigura o conviețuire sănătoasă și sigură alături de prietenii noștri necuvântători.