Această idee este susținută de un studiu realizat în anul 2003 în cadrul căruia participanții au fost puși să se joace Ultimatul Game. Ce presupune mai exact jocul? Doi străini primesc o sumă de bani pe care trebuie să o împartă. În acest sens, unul dintre ei făcea propunerea, iar celălalt trebuia să o accepte sau să o refuze. Însă, dacă nu reușeau în cele din urmă să ajungă la un conses, niciunul dintre ei nu se alegea cu nicio sumă.
Rezultatele au arătat că cei care făceau propunerea au făcut oferte nedrepte în mai mult de 50% dintre cazuri, bazându-se pe ideea că dacă oferi cuiva ceva e mai bine decât să nu îi oferi nimic. Specialiștii explică că aceste oferte activau partea creierului asociată cu axietatea, durerea și foamea și din acest motiv lupta pentru bani a fost crâncenă.
„Acea parte conține celule fusiforme, găsite mai ales în sistemul digestiv", a declarat Jason Zweig, autoarul cărții „ Your Money and Your Brain". „Atunci când ai acel gol în stomac când o investiție merge prost, s-ar putea să nu îți imaginezi, ci să fie o reacție adversă a celulelor fusiforme".
Ce se întâmplă în creierul tău atunci când te gândești la bani
Un alt studiu realizat în 1997 arată că există o asemănare imensă între creierul tău când faci bani și consumul de cocaină. În acest sens, cercetătorii au comparat creierul consumatorilor de cocaină cu al celor care nu erau dependenți de niciun drog, dar cărora li s-a cerut să joace un joc în care aveau opțiunea de a câștiga sau de a pierde bani.
În cadrul jocului, cercetătorii au observat o activare cerebrală semnificativă în nucleul accumbens, partea creierului asociată recompensei, plăcerii, motivației și dependenței al participanților. Așadar, putem afirma că dependența de bani și de cocaină are aproape aceleași efecte asupra creierului tău.