Agenţiile de turism cer reintroducerea voucherelor de vacanţă, timp de 5 ani începând cu anul 2022, argumentând că şi firmele private au devenit tot mai interesate de aceste tichete, alocând angajaţilor vouchere de 52 de milioane de lei în primele nouă luni din 2021.
Cele 24 de organizaţii care acoperă tot spectrul industriei ospitalităţii, reunite sub numele Alianţa pentru Turism (APT), precum şi alte organizaţii sindicale şi patronale care reprezintă toate domeniile economiei naţionale susţin importanţa majoră a reintroducerii voucherelor de vacanţă începând cu 2022.
„Este esenţial ca această decizie să fie legiferată până la sfârşitul acestui an. APT, alături de celelalte organizaţii sindicale şi patronale, salută anunţul public privind reintroducerea voucherelor de vacanţă pentru toate categoriile de angajaţi începând cu 2022 si propun guvernului o formulă îmbunătăţită.
În condiţiile actualei crize severe de personal, voucherele de vacanţă reprezintă un factor de motivare puternic pentru angajaţii din domeniul public şi privat. Deşi s-a creat falsa percepţie că angajaţii din sectorul privat nu pot beneficia de voucherele de vacanţă, cifrele dovedesc contrariul, indicând interesul în creştere al angajatorilor privaţi pentru această formă de incentivare.
De exemplu, de la începutul anului până la 30 septembrie 2021, sectorul privat a alocat angajaţilor vouchere de vacanţă în valoare de peste 52 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 17% din valoarea totală a voucherelor emise în anul precedent. Creşterea motivaţiei şi eficienţei angajaţilor, refacerea energiei fizice şi intelectuale a acestora constituie o parte dintre beneficiile aduse forţei de muncă”, se arată în comunicatul asociaţiei.
Potrivit acesteia, voucherele de vacanţă au contribuit esenţial la îmbunătăţirea fiscalizării sectorului turistic, prin creşterea accelerată a numărului de structuri turistice clasificate, garantând colectarea de taxe şi impozite la bugetul public.
În doar 11 ani, mai precis în perioada 2010 – 2021, acestea au determinat creşterea cu 326% a numărului unităţilor de turism clasificate precum şi dublarea locurilor de cazare.