Noua reglementare presupune faptul că procurorii trebuie să comunice inculpatului dacă întocmește noi acte de procedură penală.
"Potrivit acestei OUG, art. 155 va avea în aliniatul 1 conținutul următor: CURSUL TERMENULUI PRESCRIPȚIEI RĂSPUNDERII PENALE SE ÎNTRERUPE PRIN ÎNDEPLINIREA ORICĂRUI ACT DE PROCEDURĂ ÎN CAUZA CARE POTRIVIT LEGII TREBUIE COMUNICAT SUSPECTULUI SAU INCULPATULUI. Este o intervenție punctuală, care era necesară pentru a evita o discontinuitate legislativă care ar fi condus la compromiterea foarte multor dosare aflate pe rol instanței", a explicat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.
Pe de altă parte, un fost ministru al Justiției, Tudorel Toader, a declarat pentru Realitatea Plus că simpla modificare a textului nu elimină toate problemele.
"În dosare s-a întrerupt termenul de prescripție, indiferent dacă actul de procedură s-a comunicat sau nu s-a comunicat, deci s-a întrerupt, pe o soluție legislativă neconstituțională, eu cred că judecătorul și procurorul vor calcula termenul de prescripție și vor înlătura termene suspendate ca urmare a unor acte de procedură necomunicate", a explicat Toader.