Fiecare zodie are un punct sensibil pentru un anumit compliment, iar astrele sunt dispuse să ți le dezvăluie.
Berbec – „Genial, nimeni nu a mai făcut așa ceva înainte!”
Creativul Berbec adoră să se simtă apreciat pentru munca lui. Îi place să fie lider și vrea cu orice preț să fie recunoscut și lăudat de echipa lui. Dacă vrei să îl cucerești, amintește-i periodic de faptul că este unic și nu poate fi comparat cu nimeni altcineva. Se va bucura să vadă că îi observi reușitele și eforturile, lăsându-te să intri în sufletul lui pentru totdeauna, scrie divahair.ro.
Taur – „Este foarte frumos ce ai făcut!”
Nimeni nu apreciază frumusețea mai mult decât Taurul care se străduiește să obțină întodeauna rezultate admirabile. Laudă-i reușitele și folosește întotdeauna adjective care ilustrează frumusețea. Cel mai rău l-ar deranja să audă critici sau judecăți la adresa muncii sale, a fizicului sau a stilului vestimentar. Fii atent/ă la cuvintele folosite și încearcă să îi mângâi auzul dacă vrei să obții de la el tot ce ai nevoie.
Gemeni – „Ce ai de gând să mai încerci?”
Principala sursă a vitalității acestui nativ este activitatea constantă și ar trebui să îl provoci să creeze ceva nou în fiecare zi. Spune-i ce descoperiri ai mai făcut, propune-i să încerce sporturi noi sau să experimenteze tot felul de senzații tari. Îi va plăcea la nebunie să vadă că îl susții și că ești alături de el, chiar dacă uneori face lucruri necugetate. Va sta permanent la dispoziția ta dacă va observa că nu îl judeci și că îl încurajezi.
Rac – „Stai acasă, te așteaptă o cină delicioasă!”
Drumul spre inima Racului trece prin stomac și îl vei face să îți mănânce din palmă dacă îi gătești ceva bun. Fiind un familist convins, va aprecia și mai tare dacă îl vei invita la o cină în atmosfera relaxantă din locuința ta. Poți chiar să duci mâncarea la el acasă și va fi cucerit că te-ai gândit la nevoile lui. Îl vei da pe spate dacă îi arăți că apreciezi căldura căminului și stabilitatea relațiilor, așa cum face el.
Leu – „Ești extraordinar!”
Leul este singurul dintre toți nativii care nu poate trăi fără atenție și fără noi realizări. Atât timp cât laudele tale sunt sincere, ar fi capabil să te venereze ca pe un/o rege/regină. Dacă îi oferi toată atenția și aprecierea ta, vei vedea că își pune încrederea în tine și că nimic nu îl poate face să îți refuze vreo cerință. Va încerca și imposibilul pentru a-i mulțumi pe oamenii care îi ridică munca la rang de artă.
Fecioară – „Nu mai pot aștepta nici măcar un minut! Ajută-mă repede!”
Fecioarei îi place să se gândească mult timp la ceea ce se întâmplă și nu există nicio sarcină pe care să nu o poată îndeplini. Dacă apelezi la ea pentru ajutor, o vei face extrem de fericită, iar apoi te va privi ca pe un om care are mare încredere în abilitățile ei. Își va deschide inima în fața ta și te va lăsa să o joci pe degete, dacă apelezi la ea de fiecare dată când ai probleme.
Balanță – „Vreau să știu părerea ta!”
Oferă-i șansa de a fi parte din ceva important și vei vedea imediat sclipirea din ochii ei. Nimic altceva nu o face să se bucure mai tare și se va simți în culmea fericirii dacă va observa că părerea ei ți se pare pertinentă. Odată ce se va apropia de tine, îți va da voie să o manipulezi, chiar dacă va fi conștientă de ceea ce se întâmplă.
Scorpion – „Nu pot vorbi despre asta decât cu tine.”
Nativul Scorpion apreciază sinceritatea și păstrează foarte bine secretele, așa că va fi încântat să vadă că ai încredere în discreția de care dă dovadă. Dacă îi spui un lucru pe care nimeni nu îl știe despre tine, vei reuși apoi să îl joci pe degete fiindcă se va afla sub euforia entuziasmului și nu va mai realiza ce se întâmplă în jur.
Săgetător – „Vrei să mergem undeva?”
Acest nativ nu își dorește un/o partener/ă sau un/o prieten/ă care să vrea tot timpul să stea pe loc. Invită-l în oraș sau provoacă-l să descopere noi dimensiuni ale unui domeniu pe care avea impresia că îl cunoaște deja în totalitate. De aventuri nu se va plictisi niciodată, așa că te va iubi și va face tot ce vrei dacă îi înțelegi dorința de a explora teritorii noi.
Capricorn – „Valorezi mai mult decât oricine altcineva!”
Puțină lingușire îl va face să uite complet de el și să se axeze doar pe nevoile tale. Deși este ambițios, răbdător și responsabil, va lăsa în spate toate valorile care îl definesc, făcându-ți pe plac. Este suficient să îi spui că înseamnă mult pentru tine și își va dedica restul vieții pentru a te face fericit/ă. Ai mare grijă cum împachetezi complimentele și nu te da de gol, arătându-i că vrei să obții ceva de la el.
Vărsător – „Poate ar fi mai bine dacă ai încerca și altceva.”
Este întotdeauna în căutare de oportunități și orice propunere i se pare de nerefuzat. Dacă îi sugerezi activități noi, va considera că îți pasă cu adevărat de el și te va aprecia pentru gestul făcut. Va fi vrăjit de cuvintele magice rostite și nu își va da seama dacă ai sau nu intenții ascunse. Încurajează-l să facă tot ce își dorește, susține-l să își atingă aspirațiile, iar inima lui va fi a ta pe vecie.
Pești – „Mă simt mult mai bine când ești tu lângă mine”
Lasă-l pe nativul Pești să simtă întreaga putere a conexiunii emoționale dintre voi și atunci va găsi motivația pentru a te face mereu fericit/ă. Indiferent de natura relației voastre, se va concentra pe cum te simți dacă îi repeți constant cât de mult contează prezența lui în viața ta. Nu va mai fi nevoie să faci nimic pe cont propriu pentru că va fi mereu lângă tine, rezolvând totul în locul tău.