Un bărbat din provincia Zhejiang s-a prezentat la spital acuzând dureri intense în zona abdominală iar o tomografie computerizată a elucidat misterul: rinichiul stâng al bărbatului era plin cu pietre.
În urma diagnosticului, medicii au decis intervenţia chirurgicală de urgenţă, care a durat peste două ore, conform Adevărul.ro.
„Timp de 45 de minute nu am făcut decât să extrag aceste mici pietricele. La finalul operaţiei îmi simţeam mâinile şi picioarele amorţite“, a declarat dr. Wei Yubin, chirugul-şef.
Dacă bărbatul nu s-ar fi prezentat la medic, exista riscul crescut de blocaj renal. Cauza acestor pietre la rinichi este, potrivit medicilor, consumul excesiv de brânză de soia, cunoscută şi sub numele de tofu, scrie Adevărul.ro.
Acest sortiment de brânză conţine foarte mult sulfat de calciu, care nu poate fi eliminat prin urină dacă nu se consumă suficiente lichide.
Astfel, calciul în exces duce la formarea acestor pietricele, care nu depăşesc de obicei 4-5 milimetri, dar care, în cazuri excepţionale - consum excesiv de alimente bogate în sulfat de calciu -, devin foarte mari şi periculoase pentru sănătate.