Află de ce se înnegrește pielea coatelor și ce poți face pentru a scăpa de această problemă inestetică.
Cu siguranță nu este plăcut să îți admiri pielea pe care o îngrijești cu sfințenie și apoi să constați că ai niște coate inestetice, închise la culoare. Acesta este rezultatul neglijării lor de-a lungul anilor: pielea coatelor este foarte groasă și se tot adună celule moarte la suprafața ei, iar situația este agravată apoi de fricțiune și de faptul că ne sprijinim în coate. Dacă stai să te gândești, această parte a corpului este mereu „agresată” și, pentru că pielea este făcută să se adapteze, ea se întărește și devine întunecată, pentru a rezista.
În plus, coatele au cute care favorizează înnegrirea, la fel ca și genunchii. Iar hainele nu sunt cele mai bune prietene ale noastre în acest sens, mai ales dacă au fost spălate de foarte multe ori și au devenit aspre, iar atunci când ne sprijinim în coate, fibrele rănesc pielea. Așadar, există multe cauze ale apariției coatelor negre și, deși nu ai motive de îngrijorare din punctul de vedere al sănătății, ar fi bine să încerci niște remedii naturiste pentru a le trata și apoi să ai grijă de ele mereu, ca să nu mai ajungi în situația aceasta.
Cum să scapi de coatele negre
Atunci când ai coate negre, nu este suficient să exfoliezi pielea și să o hidratezi, deși poate fi foarte util să faci acest lucru pe termen lung. Pentru a deschide pielea la culoare, e nevoie să încerci niște remedii speciale, iar vestea bună este că există destule!
- Uleiul de cocos: acesta este un remediu excelent pentru albirea pielii din zona coatelor și, în plus, o hidratează profund, ceea ce este foarte util, pentru că nu există glande sebacee în această zonă. După ce faci baie, aplică un strat de ulei de cocos pe coate și masează ușor 2 minute, până intră în piele. Aplică remediul de 2-3 ori pe zi. Alternativ, poți să prepari un amestec de ulei de cocos și zeamă de lămâie, despre care se știe că albește pielea. Amestecă o linguriță de ulei de cocos cu o jumătate de linguriță de zeamă de lămâie și aplică pe coatele negre acest mix, lăsându-l să acționeze circa 20 de minute. Clătește și repetă de 3 ori pe zi.
- Lămâia: zeama de lămâie poate să îți deschidă cu câteva tonuri pielea și este foarte utilă dacă ai coate negre. Aplică zeamă de lămâie pe acestea, masează ușor și las-o să actioneze circa 20 de minute, apoi clătește cu apă călduță. Repetă de 3 ori pe zi pentru a vedea rezultate.
Trucul extraordinar de simplu prin care Salma Hayek își maschează firele albe de păr - VIDEO
- Zahărul: un scrub natural făcut din zahăr exfoliază pielea și o deschide cu câteva tonuri după mai multe folosiri. Amestecă zahăr și ulei de măsline în cantități egale, pentru a forma o pastă omogenă, apoi aplic-o pe coate și masează cu mișcări circulare circa 5 minute, scrie DivaHair. Spală zona cu un săpun „blând” și cu apă călduță. Repetă procedeul zilnic, până observi că pielea de pe coate s-a mai deschis la culoare.
- Bicarbonatul de sodiu: acest ingredient din bucătărie este excelent pentru ritualul tău de beauty, pentru că exfoliează pielea și reduce hiperpigmentarea care se formează în zona coatelor. Amestecă o lingură de bicarbonat de sodiu cu o lingură de lapte și aplică pasta pe coate, masând-o cu mișcări circulare circa 3 minute, apoi clătește cu apă călduță. Repetă zilnic până obții rezultatele dorite.
- Aloe vera: când vine vorba despre tratarea pielii, acest gel natural provenit de la planta aloe vera este un tratament de-a dreptul miraculos. El hidratează, vindecă, deschide la culoare și este excelent pentru arsuri și alte afecțiuni ale pielii. Aplică gelul de aloe vera pe coate și lasă-l să actioneze 20 de minute, apoi clătește-l cu apă caldă. Repetă de 2-3 ori pe zi și vei vedea rezultate după o săptămână.