O echipă de cercetători de la Universitatea din Szeged, Ungaria a descoperit în cadrul unui studiu o nouă celulă în creierul uman, pe care au numit-o „rosehip neuron". Acesta reprezintă de la 10 până la 15 procente din stratul superior al neocortexului uman – porțiune a creierului responsabilă pentru o mare parte din cunoașterea noastră avansată.
Scopul studiului a fost acela de a înțelege diversitatea neocortexului și de a vedea dacă oamenii posedă tipuri de neuroni care sunt absenți în cazul altor animale. Studiul care descrie descoperirea a fost publicat în jurnalul „Nature Neuroscience".
Cercetătorii sunt cu un pas mai aproape de a înțelege creierul uman
„Nu am mai văzut așa ceva până acum", a declarat Gábor Tamás, cercetător la Universitatea din Szeged, Ungaria și coautor al studiului. El spune că rezultatele sunt surprinzătoare, dar că nu au fost uimiți să găsească elemente în neurocircuitul uman care ar putea fi unice pentru specia noastră.
Cercetătorii au numit această celulă nervoasă surprinzătoare, total necunoscută până acum – neuronul rosehip – pentru că are forma fructului de măceş (Rosa canina – Cynorhodon), cu ramificaţii (dendrite) bogate, stufoase, compacte, concentrate în jurul centrului şi cu o mulţime de puncte de ramificaţie, extensii care au rolul de a primi informaţia prin sinapse, pentru a o transmite corpului celulei.
„Trăsătura deosebită a neuronului este forma axonului său terminal – dispozitivul de semnalizare al neuronului care eliberează neurotransmițători către alte celule. Neurotransmițătorii se comporta ca un fel de limbaj, pe care neuronii îl folosesc pentru a comunica între ei", a mai declarat Gábor Tamás.