„Am început să montăm decoraţiunile pentru iluminatul festiv din această iarnă.
Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti a amplasat deja luminiţele pe Bd. Unirii, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Regele Mihai I al României, Şoseaua Kiseleff.
Până pe 30 noiembrie, când va fi aprins iluminatul festiv, vor fi împodobite toate artele principale din Capitală
Anul acesta, pe lângă ornamentele şi luminiţele aflate pe stoc din anii precedenţi, vom adăuga noi elemente, pentru care „Compania Municipală Iluminat Public are în derulare două proceduri, pentru achiziţia şi închirierea unor decoraţiuni suplimentare, fiind în etapa de evaluare a ofertelor”, a anunțat primarul general al Capitalei - Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.
În urmă cu două săptămâni, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că în acest an s-a decis majorarea sumei alocate pentru achiziţionarea şi închirierea echipamentelor destinate iluminatului festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în urma solicitărilor venite din partea bucureştenilor. Edilul general a anunțat atunci că administraţia locală a decis să aloce în acest an 5 milioane de lei. În același timp, Nicușor Dan a precizat că în 2022 s-au cheltuit două milioane de lei în acest scop, în timp ce în anul 2019, în timpul fostei administraţii, au fost alocate 21 de milioane de lei.
„Anul trecut, am alocat puţin sub două milioane şi anul acesta alocăm cinci. În 2019 s-au alocat 21 de milioane. Bucureştenii ne-au cerut şi le răspundem. Am avut o perioadă în care am pus ce aveam prin depozite; montate de către Compania de Iluminat. În fiecare an ni s-a spus că nu este suficient şi anul acesta o să închiriem şi o să şi cumpărăm de suma aceasta, doar pe bulevardele mari”, a precizat Nicuşor Dan, într-o declarație de presă, pe 24 octombrie 2023.