Cei doi bărbați de 53 si respectiv 25 de ani s-au luat la bătaie în scara blucului în care locuiau. Potrivit vecinilor, au continuat apoi scandalul în fața scării. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zonă arată scene înfiorătoare, cu ambii întinși pe trotuare, unul dintre ei plin de sânge.
La faţa locului au ajuns mai multe autospeciale de poliție și ambulanțe. În urma conflictului, bărbatul mai în vârstă a suferit leziuni grave și a intrat în stop cardiac. Inițial, salvatorii ajunși la fața locului au reușit să-l resusciteze, dar, ajuns la spital, acesta a intrat din nou în stop cardiac. După manevre repetate, care au durat ore întregi, personalul medical a constatat decesul bărbatului.
Fiul a ajuns la spital cu mai multe leziuni provocate de lovituri de cuțit. El a fost internat pe secția de Chirurgie și era în stare stabilă. O anchetă a fost acum deschisă pentru a se afla cu exactitate cauzele acestui incident șocant.