Bebeluşul avea o malformaţie rară, iar specialiştii le recomandaseră părinţilor intervenţia chirugicală de urgenţă, imediat după naştere. -
Părinţii au apelat la profesorul Constantin Ciuce, medic chirurg cunoscut pentru intervenţii care a salvat viaţa unor copii cu malformaţii, potrivit Stiri.Tvr.ro. Operaţia ar fi urmat să aibă loc în secţia de chirugie a Spitalului Judeţean.
Conducerea spitalului nu şi-a dat însă acordul. A invocat faptul că spitalul nu are secţie de chirurgie pediatrică. A recomandat intervenţia chirugicală la Spitalul de copii din oraş.
Nici conducerea de acolo nu a acceptat cazul pentru că nu avea specialişti pentru o operaţie atât de complexă. A fost chemat, prin urmare, un elicopter SMURD care să transfere bebeluşul la Bucureşti. Nu a mai apucat să vină pentru că fetiţa a murit.