Administrarea pastilei Merck a redus numărul de spitalizări și de decese cu 30%, potrivit studiului realizat pe un eșantion de 1.400 de pacienți. În urmă cu o lună de zile, în baza unui studiu realizat pe 775 de pacienți, eficieța pastilei era de 50%, informează Reuters.
Cifrele medicamentului anti-COVID de la Merck
Molnupiravir, medicamentul anti-COVID-19 al celor de la Merk, s-a dovedit a fi destul de eficient în cadrul studiului intermediar. Niciun pacient nu a murit în urma administrării medicamentului, în primele 29 de zile și doar 7,3% dintre pacienți au fost spitalizați, în urma infectării cu SARS-COV-2, după administrarea de două ori pe zi, timp de cinci zile pe săptămână a tratamentului.
Potrivit noilor date, 6,8% dintre pacienții care au primit Molnupiravir au fost spitalizați și doar unul a murit, în timp ce în grupul cu placebo administrat rata de spitalizare a fost de 9,7%.
Merck a depus la Agenția Americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) cererea oficială pentru autorizarea medicamentului pe 11 octombrie, după publicarea datelor clinice inițiale. Urmează ca FDA să voteze o recomandare în baza căreia să se autorizeze tratamentul anti-COVID administrat pe cale orală, pentru a preîntâmpina spitalizările și decesele.