Evenimentul Visvamitra Awards of Excellence 2024 - Când succesul personal înseamnă succes pentru ceilalți, aflat în România la prima ediție, este un proiect recurent al Organizației Visvamitra International, care a dezvoltat o comunitate puternică în jurul valorilor promovate de disciplina Yoga și învățătura Vedantei.
Evenimentul a inclus și o lansare de carte, „Viața este o Serie de Alegeri” scrisă de fondatorul Visvamitra Internațional - Swami Ananda Saraswati, maestru Yoga si Vedanta, sub patronajul căruia a fost organizat evenimentul din București. Cu această ocazie, Swami Anada Saraswati, autor al mai multor cărți și publicații, s-a adresat publicului, aducând înțelepciunea Yoga și Vedanta în contextul actual.
Ambasadorul Indiei în România, dl. Rahul Shrivastava, gazda evenimentului, a înmânat trofeele Visvamitra Awards of Excellence fiecărui laureat, în cadrul unei ceremoniei deosebite prin care membrii juriului au onorat laureații cu eșarfa tradițională și flori. Lista completă a laureaților: pentru Excelență în Yoga, Sri Sukadev Volker Bretz, fondatorul Yoga Vidya, personalitate marcantă la nivel internațional; pentru Excelență în Jurnalism, „Societatea Omului Sănătos” fondată de doamnele Alexandra Gătej și Oana Igrișan; pentru Excelență în Medicină, col.dr. Mihai Latis, Spit. Univ. Militar „Dr. Carol Davila”. Medicul Valentin Marius Puric a primit premiul de Excelență în Medicină Alternativă; premiul de Excelență în CSR a fost acordat domnului Mihai Mihu, Președintele Asociației „Creștem România Împreună”; pentru Excelență în Agricultură a fost premiată compania Ultragreens, fondator Cristian Tudor; pentru Artă și Cultură, Irina Iordăchescu, Solistă a Operei Naționale; pentru Excelență în Educație, conf. Dr. Manuela Tăbăraș, decanul Facultății de Drept a Universității Titu Maiorescu.
Sub îngrijirea și coordonarea maestrului Swami Ananda Saraswati, Organizația Visvamitra s-a extins în India, Europa și în alte zone ale planetei. În Uttarkashi, un loc spiritual pe malul fluviului sacru Gange, Visvamitra are propriul Gurukulam, un spațiu de studiu și meditație în inima munților Himalaya. Printre activitățile organizației, se regăsesc: publicarea de cărți și organizarea de evenimente, retreat-uri pe tema Yoga și Vedanta ca mijloace de cunoaștere, cursuri de formare a instructorilor de yoga în metoda tradițională. Visvamitra organizează și programe pentru societatea civilă și pentru companii.
Partenerii evenimentului au fost OXYGEN, Shri Silajit, Poggio Monte Agriturismo, ADEMPI, Finnovators, Comercianti de Diamante și Yoga Vidya Onlus.