În această perioadă, riscul dezvoltarii obezităţi s-a amplificat foarte mult, iar una dintre cauzele cele mai importante se considera a fi consumul de carne de pui. În urma studiilor, s-a constatat ca puiul crescut cu actuala tehnologie, chiar si cel ecologic, vandut pentru consum uman, ofera mai multa energie din grasimi decat din proteine. Aceasta este o descoperire esentiala intrucat puiul a fost considerat a fi una dintre sursele principale de proteine, scrie sfatulmedicului.ro.
Hormonii de creştere favorizează apariţia diferitelor afecţiuni
Pubertatea precoce poate fi determinata de hormonii de crestere care se regasesc in carne si produsele lactate. Este dificil de stabilit care ar putea fi impactul specific al hormonilor de crestere din produsele alimentare asupra dezvoltarii tinerelor femei. Cu toate acestea, unii cercetatori considera ca steroizii (in mod special), declanseaza pubertate prematura si cresc riscul de cancer de san, mai tarziu, in viata. Persoanele preocupate de acest potential efect secundar, ar trebui sa consume carne sau produse lactate fara hormoni de crestere sau sa evite carnea si produsele lactate.