Amendamentul adus OUG 90/2017 ar urma să funcţioneze din aporilie, pentru a-şi face efecetele ăn iunie. Potrivit acestei modificări, ar urma să fie plătite orele suplimentare efectuate de poliţişti în condiţiile în care nu pot fi recompensate cu libere în interval de 60 de zile.
De asemenea, a mai precizat Carmen Dan, numărul şi repartizarea orelor suplimentare se stabilesc de către şefii ierarhici direcţi. În mod normal, nu poate fi vorba de mai mult de 120 de ore/persoană/an, dar în condiţii speciale se poate ajunge chiar şi la 360 de ore.
Nivelul plăţilor pentru orele suplimentare se stabileşte în limita soldelor şi salariilor corespunzătoare funcţiilor si gradelor.
Anunţul ministrului de Interne vine la câteva ore după ce liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că este imposibil ca orele suplimentare din MAI să fie compensate cu timp liber din cauza deficitului de personal, şi că singura variantă este plata lor.
În paralel, nemulţumirile din sistem, legate de venituri, în special ale poliţiştilor, au făcut ca mai multe structuri sindicale din MAI să înceapă mobilizarea pentru un mare miting de protest ce ar urma să aibă loc pe 24 martie.