Statistica, realizată de publicaţia "Time", are la bază accidente aviatice soldate atât cu victime cât şi cu supravieţuitori, iar datele au fost oferite de Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA, relatează Mediafax. (sic!)
Conform analizei, locurile situate în partea din spate a avionului au avut, de-a lungul timpului, cele mai mici rate de fatalitate (32%), comparativ cu cele aflate în mijloc (39%), respectiv cu cele situate în partea din faţă a aeronavei (38%).
Cât priveşte scaunele propriu-zise, aceeaşi statistică relevă faptul că cele mai sigure locuri sunt cele din rândul mijlociu (spate), care au avut o rată a fatalităţii de doar 28%, comparativ cu cele de lângă coridor (mijloc), a căror rată a fatalităţii s-a ridicat la 44%.
Conform unui alt studiu, publicat în 2008 de Universitatea din Greenwich, în cazul unei prăbuşiri, supravieţuitorii aflaţi în apropierea unei ieşiri au şanse mai mari să scape cu viaţă decât cei aflaţi în alte zone ale cabinei.
Autorii studiului precizează, însă, că şansele de supravieţuire în cazul unui accident aviatic ţin mai mult de circumstanţele din jurul prăbuşirii şi mai puţin de locul pe care se află un pasager.
Dacă impactul este resimţit mai puternic de coada avionului, de pildă, pasagerii din mijloc şi cei din faţă vor avea, în mod evident, şanse mai mari să scape cu viaţă. Tocmai de aceea, experţii în aviaţie susţin că, în realitate, nu există un loc 100% sigur într-un avion.
Cu toate acestea, însă, zborul cu avionul rămâne una dintre cele mai sigure modalităţi de transport. Şansele ca o persoană să-şi piardă viaţa într-o maşină sunt, în medie, de 1 la 112. Ca pieton, şansele sunt de 1 la 700, iar pe o motocicletă, aceste scad la 1 din 900. În cazul unui avion, însă, şansele scad la doar 1 din 8.000.