Cafeneaua Veche, cu adevărat cea mai veche din București, cu trecutul ei fascinant compus din nenumărate straturi, a fost adusă în prezent cu grijă pentru valorile sale estetice și emoționale.
Clădirea monument istoric, icon pentru istoria Bucureștilor, stă pe același loc din ziua de 7 august 1781 când domnitorul Alexandru Ipsilanti, ca gest de mare bunăvoință, îi dă voie lui Ștefan Antîlop să construiască “o prăvălie cahvenea” pe un loc care se afla “la poarta de sus” a Curții Domnești.
Documentele istorice ne spun că Ștefan Antîlop era un armean la Curtea Veche, cu titlul de baș-alai ceauș (persoană cu rangul cel mai mare între cei 12 ceauși care pășeau înaintea alaiului domnesc, n.n).
De altfel, marii cafegii ai Bucureștilor vechi au fost mai mereu armeni, greci, turci sau evrei.
Legenda spune că la Cafeneaua Veche veneau Caragiale și Mihai Eminescu pentru vorbe și cafele
În cei aproape 250 de ani de existență, Cafeneaua Veche din faimoasa piață de flori Sfântul Anton a fost căutată, râvnită și pierdută, închiriată, vânduta, revândută și scoasă la mezat, decorată și răsdecorată dupa gustul, priceperea și cultura fiecărui proprietar. Și au fost destui. Legenda spune că aici veneau Caragiale și Mihai Eminescu pentru vorbă și cafele, ceea ce poate fi plauzibil, ziarul “Timpul”, unde Eminescu era redactor, își avea sediul pe Covaci, chiar pe ulița cafenelei din poveste.
Cafeneaua Veche a trăit o istorie spectaculoasă pe care numai zidurile ei, dacă ar vorbi, ar putea să ne-o spună cu lux de amănunte. Având un vad excepțional, situată “la poarta de sus” a Curții Domnești, e ușor să ne imaginăm (și vrem să ne imaginăm), că toate limbile Imperiului Otoman s-au amestecat în clădirea relicvă a istoriei. A fost acolo delectare și taifas, s-a bătut palma pentru neguțătorii și s-a fumat narghilea.
Cele 200 de capete de lei și cele opt chipuri gravate pe zidurile albe datează din secolul al XIX-lea
Zidurile, acoperișul de țiglă și obloanele Cafenelei Vechi au fost recondiționate după vechile tipare. Cele 200 de capete de lei și cele opt chipuri gravate pe zidurile albe datează din secolul al XIX-lea.
Plăcuța inscripționată cu numele cafenelei și cele două lămpi de fier suspendate pe fațadă se numără printre elementele arhitecturale care s-au păstrat peste ani.
Ferestrele înalte, arcuite, se deschid către exterior și amplifică dimensiunile spațiului. La subsol, au fost păstrate și restaurate bolțile și arcele din cărămidă, cărămidă țesută care stă acolo de pe vremea lui Ștefan Antîlop. Autoarele proiectului sunt trei tinere arhitecte: Irina Stoica, Daniela Ulea și Maria Mota, de la Biroul de arhitectură SelfDezign.
De unde vine denumirea de cafenea
Numirea de cafenea (cahvenea) vine din cuvântul turcesc kahvehane, kave-hane, adicătelea locul unde se bea cafea după moda turcească, unde oamenii puteau să joace zaruri, table sau ghiordum (numele unui joc de cărți în limba turcă, n.n) și să fumeze tutun.
Cafeneaua Veche datează de pe vremea când protipendada purta caftane și ișlic, anterie lungi până la glezne
Bucureștenii au prins gustul cafelei de la turci, cei care timp de câteva secole ne-au influențat modul de viață, obiceiurile și vestimentația.
Cafeneaua Veche datează de pe vremea când protipendada purta caftane și ișlic, anterie lungi până la glezne, șaluri de mătase la mijloc, calpace și papuci țuguiați, căptușiți cu piele, sau conduri, șalvari fini și giubea împodobită cu blană. Constantin C. Giurescu în “Istoria Bucureștilor” amintește de existența unei prime cafenele în istoria Bucureștiului care se află pe Podul Beilicului (Calea Șerban Vodă) în secolul al XVII-lea, unde beau cafele delegații Înaltei Curți. Această “cahvenea” “se bucura de privilegiul de a nu fi niciodată închisă, nici chiar în timp de ciumă, ca să nu se supere oaspeții care poposeau la Beilic”.
